Expert: Deși sunt mai puține cereri la CtEDO, nivelul protecției drepturilor omului în R. Moldova nu a crescut
Scăderea numărului de cereri depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) nu înseamnă că nivelul de protecție a drepturilor omului în Republica Moldova a crescut, susține Daniel Goinic, directorul Programului Drepturile Omului din cadrul CRJM. Expertul a mai explicat pentru Moldova 1 că există multe capitole la care legislația națională trebuie revizuită.

„Din cele 17 hotărâri pronunțate, în 15 au fost identificate violări ale Convenției. Avem mai puține cazuri care țin de condițiile proaste de detenție, aplicarea neregulamentară a arestului sau a torturii de către organele de drept. Toate statele membre au depus mai puține cereri, acest lucru explicându-se prin politica pe care a adoptat-o Curtea Europeană, în special în ceea ce privește scăderea termenului necesar pentru depunerea cererilor. Dacă anterior erau 6 luni pentru depunerea cererii, acum este 4 luni. Aceste schimbări pun o presiune pe avocați.”
CRJM a stabilit un top al celor mai de rezonanță hotărâri din anul 2024, a comunicat Daniel Goinic, ce vizează „dreptul de a nu fi supus relelor tratamente sau torturii”. Primul caz: internarea forțată a unui tânăr într-un spital de psihiatrie, căruia i-au fost administrate medicamente fără prescripție medicală. Într-un alt caz: violența domestică soldată cu deces. Deși existau mai multe ordine de protecție, organele de drept nu au reacționat prompt și nu au avut o abordare strategică. O altă cauză se referă la regiunea transnistreană, unde Curtea a identificat Federația Rusă ca fiind responsabilă pentru încălcări.
„CtEDO a spus că investigarea precară a cazului tânărului, condițiile proaste de detenție în același spital psihiatric, legislația care reglementează internarea nevoluntară în instituții, modul de administrare a medicamentelor, dar și tot ce ține de sănătatea mintală a persoanelor cu dizabilități intelectuale, inclusiv la copii, trebuie revizuită. În caz contrar, vom avea și alte asemenea încălcări”, a conchis expertul.
Potrivit unui raport al CtEDO, anul trecut, au fost înregistrate 363 de cereri îndreptate împotriva Republicii Moldova. În 2024 Curtea de la Strasbourg a emis 17 hotărâri, iar în 15 cazuri, instanța a constatat cel puțin o încălcare a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare. Numărul este cu aproape 40 la sută mai mic decât în 2023. Anul trecut, Curtea de la Strasbourg a emis 17 hotărâri, iar în 15 cazuri au fost identificate violări ale Convenției. În prezent, pe rol se află aproape 1150 de dosare.