Social

Tragedia de la Codreanca // Șapte ani de închisoare pentru șoferul care ar fi provocat moartea a cinci oameni

Șoferul acuzat de producerea accidentului tragic de la Codreanca, în urma căruia cinci persoane au ars de vii, a fost condamnat la șapte ani și o lună de închisoare, deși risca până la 13 ani de detenție. Sentința a fost pronunțată astăzi de Judecătoria Strășeni și prevede executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, precum și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Tragedia s-a produs în dimineața zilei de 10 august 2024, când șoferul, circulând cu viteză excesivă și fără permis de conducere, a intrat pe contrasens și a lovit frontal un alt automobil. Impactul a fost devastator, ambele mașini luând foc instantaneu. Cinci persoane nu au avut nicio șansă de supraviețuire, iar alte șase, printre care cinci copii și șoferul care s-ar face vinovat, au fost transportate la spital cu răni grave.

Pe lângă pedeapsa penală, instanța a dispus ca inculpatul să achite despăgubiri familiilor victimelor, acoperind prejudiciile morale, materiale, cheltuielile funerare și de asistență juridică.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.

Regimul semiînchis permite deținuților să se deplaseze în interiorul penitenciarului pentru muncă, studii și programe de reabilitare. Cei care respectă Planul individual de executare a pedepsei pot primi, treptat, permisiunea de a ieși în afara penitenciarului – inițial sub escortă sau cu supraveghere electronică, apoi fără însoțire, pentru o zi întreagă.

Acest regim este aplicat condamnaților care nu prezintă riscuri majore și celor implicați în activități gospodărești sau de muncă.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult