Social

Credință Patriei: mai mulți ostași moldoveni au depus jurământul militar

Peste 200 de ostași au depus astăzi jurământul de credință Patriei. În cadrul ceremoniei, tinerii au fost acompaniați de fanfara militară și au fost felicitați de superiorii lor. Pe partea cealaltă a platoului s-au aflat rudele și prietenii soldaților, care au venit să-i susțină, iar emoțiile nu s-au lăsat așteptate.

Jur să-mi apăr Patria! Chiar și cu prețul propriei vieți! Să respect legile Republicii Moldova!

Constantin Buga are 20 de ani. După o perioadă de timp petrecută peste hotare, a revenit acasă. A fost recrutat în rândurile Armatei Naționale.

Emoții foarte plăcute, mai ales când am dat jurământul. Au venit părinții, rudele, emoțiile sunt... nu sunt cuvinte care să explice”, spune soldatul.

Alături de Constantin astăzi a fost mama, care ne-a spus că este mândră de fiul său.

Sunt foarte mândră de așa fecior, că l-am crescut, l-am educat. Sunt mândră că el acum face armata și dacă ar fi să fie ceva pe lume, el poate să-mi apere Patria”, spune Nelea Buga, mama ostașului.

Față de patrie eu chiar simt datoria, pe care trebuie orice cetățean de gen masculin să o aibă”, spune Alexandru Bordian, un alt soldat.

Alexandru are 18 ani. Ostașul ne-a spus că va îndeplini cu responsabilitate serviciul militar.

Astăzi, împreună cu camarazii mei, am depus jurământul militar de credință Patriei. Devenind militari, vom studia arta militară conștiincios și vom depune efort maxim pentru ca comandanții și, nu în ultimul rând, părinții noștri, să se mândrească cu noi”, a menționat tânărul.

Asta a fost decizia lui și i-am susținut decizia. Și consider că e bine ce a decis el. Mereu o să-mi fie dor de copil atunci când nu este alături de mamă. Emoționată, mândră de copilul meu, de toți băieții în general”, spune Larisa Bordian, mama lui Alexandru.

Sunt multe discuții în societate, de ce avem nevoie de armată, cu cine să luptăm și pe cine să apărăm. Toate țările lumii au sisteme naționale de apărare și Republica Moldova are nevoie de apărare. Când este vorba de ce să apărăm - țara. Pe cine - pe toți cei care sunt aici, părinți, copii, bunei”, a subliniat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Republica Moldova își propune să urce în clasamentul puterilor militare cu cinci trepte până anul viitor, în prezent, aflându-se pe penultimul loc în clasament, conform unui studiu realizat de Global Firepower.

Maria Brînca

Maria Brînca

Autor

Citește mai mult