Sport

Celtic Glasgow nu este intimidat de Bayern Munchen, grupare pe care o va înfrunta în play-off-ul Ligii Campionilor

Scoțienii sunt pregătiți de dificultăți și speră să furnizeze o surpriză mare în cea mai tare competiție europeană inter-cluburi.

„Bayern Munchen este unul dintre giganții fotbalului european, se poate spune că e o echipă regală din punct de vedere al performanțelor. Noi, însă, am mai demonstrat anterior că putem învinge echipe uriașe, jucând la acest nivel.", a declarat Brendan Rodgers, antrenor Celtic Glasgow.

„Am crescut în Pennsylvania și, dacă mi-ar fi spus atunci cineva că în viitor o să joc cu Bayern Munchen, nu aș fi crezut. Deci, pentru mine, să joc pentru Celtic într-un meci cu Bayern este un vis frumos devenit realitate.", a menționat Auston Trusty, fotbalist Celtic Glasgow.

Celtic domină campionatul Scoției și, după 25 de etape disputate, conduce clasamentul cu un avans de 13 puncte față de secunda clasată Glasgow Rangers. În Liga Campionilor, însă, se joacă la un alt nivel, atenționează antrenorul lui Bayern, Vincent Kompany.

„Jucăm cu o echipă obișnuită să câștige mereu, să atace, să marcheze multe goluri. Dar este ceva ce Celtic face mai rar. În meciurile de campionat, nu prea se apără.", a dezvăluit Vincent Kompany, antrenor FC Bayern Munchen.

„Celtic este o echipă bună, joacă agresiv. Va trebui să evităm pressingul lor și să încercăm să jucăm ofensiv. Atmosfera din stadion ne va intimida un pic, dar suntem pregătiți pentru așa ceva.", a zis Manuel Neuer, portar Bayern Munchen.

Meciul Celtic Glasgow - Bayern Munchen din prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor se va juca astă-seară de la ora 22. În alte partide ale serii, Feyenoord Rotterdam va găzdui pe AC Milan, Club Brùgge - pe Atalanta Bergamo, iar AS Monaco - pe Benfica Lisabona.

Corina  Gamurari

Corina Gamurari

Autor

Citește mai mult