Republica Moldova va instala 18 stații automate de monitorizare a aerului
În Republica Moldova va fi creată o rețea națională de monitorizare a calității aerului, formată din 18 stații automate și o stație mobilă. Dintre acestea, 11 vor fi achiziționate cu sprijinul unui grant european, iar restul vor fi finanțate de alte instituții donatoare și parteneri de dezvoltare. Noile stații vor permite autorităților să monitorizeze constant nivelul de poluare și să ia măsuri pentru îmbunătățirea calității aerului, a declarat ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu.

Potrivit oficialului, o parte semnificativă dintre acestea vor fi amplasate în Chișinău, dar vor exista stații și în întreaga țară – în sud, nord, est și vest.
„Nivelul cel mai ridicat de poluare se înregistrează în zonele cu trafic intens. În prezent, nu avem industrie grea, așa că principala sursă de poluare este traficul. Suntem obligați să transmitem aceste date, inclusiv instituțiilor internaționale. Este important ca țara noastră să dispună de aceste informații pentru a putea monitoriza situația și pentru a interveni acolo unde este necesar, în vederea îmbunătățirii calității aerului”, a declarat presei Sergiu Lazarencu.
Proiectul include și elaborarea unei metodologii pentru adoptarea planurilor de calitate a aerului. Acest mecanism va ajuta autoritățile locale și naționale să identifice acțiuni concrete pentru reducerea poluării.
„Administrația publică locală va trebui să adopte anumite măsuri. Nu toate deciziile țin de administrația centrală, dar se vor implementa soluții pentru fluidizarea traficului și îmbunătățirea infrastructurii, astfel încât să reducem poluarea generată de ambuteiaje”, a conchis ministrul.
Expert: Lipsa unei hărți a poluării îngreunează monitorizarea aerului în Republica Moldova
Lipsa unei hărți a poluării aerului în Chișinău și în întreaga Republică Moldova, face dificilă monitorizarea și gestionarea acestui fenomen de mediu, susține expertul de mediu, Vladimir Garaba. Potrivit acestuia, țara noastră a rămas cu mult în urma altor țări în ceea ce ține de verificarea calității aerului.
„Trebuie să ajungem la legislația europeană în domeniul monitorizării calității aerului atmosferic și a mediului înconjurător, având în vedere consolidarea bazei tehnico-materiale și dezvoltarea unor noi puncte pentru determinarea calității aerului. Dacă vorbim despre aspectul legislativ, avem un cadru normativ bine stabilit privind monitorizarea aerului, existând numeroase documente în acest sens. Însă, când analizăm situația reală, suntem încă în urmă față de alte țări învecinate”, a spus expertul la emisiunea „Zi de zi” de la Radio Moldova.
Vladimir Garaba a mai menționat că dacă la nivel de țară situația privind calitatea aerului este satisfăcătoare, atunci în orașe, în special, în Chișinău nivelul de poluare este foarte înalt și trebuie să fie întreprinse cât mai rapid măsuri eficiente.
„Dacă mai lăsăm în câțiva ani orașul va deveni extrem de poluat. Acum 20-30 de ani, aveam doar câteva zile pe lună cu concentrații ridicate de substanțe toxice în aer. În prezent, poluarea este constantă, cu excepția zilelor în care vântul dispersează aerul poluat în afara orașului. Numărul autovehiculelor care circulă în oraș a crescut de 3-4 ori față de trecut, iar acest lucru impune dezvoltarea transportului public urban de mare capacitate. De asemenea, trebuie stimulată utilizarea transportului electric și încurajată achiziționarea de vehicule nepoluante”, a conchis expertul.
Amintim că, în prezent, Republica Moldova dispune de 17 stații de monitorizare a calității aerului.