Persoanele reținute pentru delapidarea banilor publici la Colegiul de Medicină au fost eliberate. Vor fi cercetate în libertate
Persoanele reținute într-un dosar de delapidare a fondurilor publice la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo” din capitală au fost eliberate și vor fi cercetate în libertate, precizează Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

„În timpul audierilor, bănuiții au confirmat parțial implicarea în schema investigată. Totodată, așa cum persoanele sunt în etate și cu o stare a sănătății precară (fiind solicitată și ambulanța în timpul deținerii în izolatorul CNA), procurorii PCCOCS le-au prezentat acestora învinuirea, iar cercetarea lor penală continuă în libertate cu asigurarea garanțiilor procedurale”, a menționat PCCOCS într-un comunicat.
Amintim că la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo” din Chișinău anchetatorii au identificat probe care indică colectarea ilegală de bani de la studenți, trucarea achizițiilor publice și favorizarea unor agenți economici în procesul de contractare a serviciilor.
Investigațiile au scos la iveală și utilizarea resurselor instituției în interes personal, inclusiv închirierea ilegală a încăperilor și echipamentelor pentru confecționarea dinților și protezelor dentare în scopuri comerciale.
Pe 20 februarie, directoarea Centrului de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”, contabilul-șef, un specialist în resurse umane și o șefă de secție au fost reținuți de către ofițerii CNA. În total, nouă persoane au statutul de bănuit.