Social

Proiectele educaționale și de cercetare din țară, afectate de suspendarea finanțării USAID. Ce spun directorii instituțiilor de învățământ

Proiectele din școlile și universitățile din Republica Moldova, finanțate de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, au fost suspendate. Informația a fost confirmată de rectori și de reprezentanți ai Ministerului Educației. În actualele condiții, managerii instituțiilor de învățământ s-au mobilizat pentru a căuta noi surse financiare care ar permite continuitate proiectelor.

Cele mai afectate proiecte desfășurate în sistemul de învățământ au ținut de eficientizarea energetică a clădirilor, investiții în securitate cibernetică, traininguri, cursuri, precum și stagii plătite.

La Universitatea Tehnică din Moldova erau în derulare mai multe proiecte axate pe infrastructură, cercetare în special în agricultură și cursuri. La Institutul Național de Inovații în Securitatea Cibernetică „Cybercor”, din bani americani urma să fie reparat acoperișul, lucrările fiind deja la ultima etapă. De asemenea, erau așteptate investiții în centrele de dezvoltare a agriculturii amplasate în campusurile Universității Tehnice, unde studenții efectuau cercetări privind utilizarea tehnologiilor pentru creșterea productivității și a sustenabilității. De asemenea erau prevăzute cursuri pentru studenți ce urmau să fie susținute de experți din Statele Unite ale Americii. Alte proiecte, mai mici, vizau achiziția de echipamente pentru un laborator modern de inovație și creativitate.

Partea bună este că în dezvoltarea acestor proiecte, pe lângă USAID, sunt implicați și alți donatori, a menționat pentru Radio Moldova, rectorul Universității Tehnice, Viorel Bostan. Potrivit acestuia, administrația instituției s-a întâlnit cu o parte din donatori pentru a identifica resurse suplimentare. Prin urmare, o parte din proiecte vor continua.

„Din partea USAID erau și granturi pentru câteva centre de inovație pe care le avem făcute în prezent prin sedii. Vom acoperi noi, universitatea din sursele proprii, salariile pentru prima perioadă. De asemenea, în FabLab erau planificate niște cursuri pentru studenți cu tehnologii avansate, acele cursuri se desfășoară și ele vor continua, cursurile de antreprenoriat, am zis că noi mergem înainte cu forțele proprii. Fiecare proiect, le-am reanalizat, m-am întâlnit cu partenerii de dezvoltare, am discutat, unele au fost puțin micșorate, dar Universitatea va oferi în continuare tot sprijinul necesar”, a menționat Viorel Bostan.

De la începutul colaborării cu USAID în 2014, Universitatea Tehnică din Moldova a beneficiat de asistență financiară substanțială, în valoare de milioane de dolari.

La Ministerul Energiei, pe lângă proiectele de eficiență energetică și infrastructură, au fost suspendate și stagiile plătite pentru studenți, care ofereau ocazia de a lucra la instituții din domeniu. Informația a fost confirmată de Serviciul de presă al instituției. Studenții din ultimul an și tinerii absolvenți în inginerie, economie, drept, finanțe, comunicare, IT și administrarea afacerilor aveau posibilitatea să efectueze stagii plătite în diverse organizații din sectorul energetic, cu burse lunare de până la 17.000 de lei. Aceste stagii erau oferite prin intermediul celei de-a treia runde a Programului de stagii în energetică „Tinerii de azi - viitorul energiei de mâine”. Programul reprezenta o inițiativă finanțată de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și realizată de Proiectul Securitatea Energetică a Republicii Moldova (MESA).

Secretara de stat de la Ministerul Educației și Cercetării, Valentina Olaru, a menționat că printre proiectele suspendate este și Centrul Național de Inovații Digitale în Educație ”Clasa Viitorului”, o platformă de inovații digitale în educație, care pregătește cadrele didactice pentru utilizarea celor mai noi tehnologii în procesul educativ. Cu laboratoare tehnologice în peste 130 de școli și cursuri de robotică pentru elevi, proiectul era finanțat de Guvernul American, care a investit 2,5 milioane de dolari. În aceste condiții Universitatea Pedagogică Ion Creangă, care gestionează proiectul „Clasa Viitorului”, a fost nevoită să-și acopere costurile din bugetul propriu sau să caute surse suplimentare de la partenerii internaționali.

Marin Rogojina, profesor de muzică și pian, spune că a fost beneficiar al cursurilor de formare continuă implementate de proiectul ”Clasa Viitorului”. Aceste cursuri au fost esențiale pentru dobândirea de competențe digitale necesare în integrarea noilor tehnologii în procesul educațional. Profesorul subliniază importanța acestor instruiri pentru cadrele didactice mai în vârstă și consideră că este necesar ca acestea să continue.

„Te învață să abordezi noi tehnologii, de exemplu tabla interactivă, classroom-ul, cum să lucrezi în internet, sau cum să poți să utilizezi inteligența artificială în învățământ. Pe lângă aceasta aceste cursuri sunt necesare cadrelor didactice care nu prea au cunoștințe digitale avansate, și sunt susținute de a implementa cât mai multe tehnologii și aplicații la ore. Iar pentru cadrele debutante un plus mai este că primesc creditele necesare prin participarea la aceste cursuri pentru a avansa în gradul didactic”, susține profesorul.

De-a lungul timpului USAID a dezvoltat și alte proiecte menite să modernizeze țara noastră cum ar fi Tekwill, ZIPhouse, FabLab. Iar MEDIACOR – centrul de producții și tehnologii media la Universitatea de Stat a Moldovei și Nortech – Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic de la Universitatea de Stat din Bălți.

La 20 ianuarie, noua administrație a Statelor Unite ale Americii a suspendat asistența financiară pentru alte țări, oferită prin intermediul USAID, pe o perioadă de 90 de zile.

Menționăm că ajutoarele americane destinate Republicii Moldova sunt distribuite în mare parte prin intermediul USAID, care, din 1992, a investit peste 640 de milioane de dolari în țara noastră. Până în 2030, prin USAID Moldova, fondurile americane urmau să sprijine proiecte esențiale, axate pe consolidarea coeziunii sociale, stimularea creșterii economice, promovarea unei guvernări democratice și echitabile, precum și pe întărirea securității energetice și a sistemului de sănătate.

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult