Economic

În Republica Moldova vor fi constituite 11 camere agricole. Opinii pro și contra

În Republica Moldova vor fi constituite zece camere agricole regionale și una națională. Proiectul de lege privind organizarea și funcționarea noilor structuri a fost votat astăzi în lectură finală cu votul majorității parlamentare. Opoziția nu a susținut proiectul, invocând lipsa utilității acestor structuri. Și fermierii sunt sceptici că aceste camere vor fi funcționale.

Nicanor Buzovoi a fost printre fermierii care s-au familiarizat cu experiența agricultorilor germani în cadrul camerelor agricole. El consideră că sectorul agricol autohton nu este pregătit pentru aceste transformări.

Noi vrem dintr-odată așa, gata, am sărit în camere agricole, eu nu consider corect. Luând în considerație starea membrilor care lucrează și se ocupă cu agricultura, nivelul lor de cunoștințe, pregătirea lor multilaterală, ca să poată înțelege ce trebuie de făcut și multe, multe alte întrebări”, a menționat agricultorul Nicanor Buzovoi.

Decizia a fost criticată și de Asociația „Forța Fermierilor", care anterior, împreună cu alte șapte asociații de profil, au cerut retragerea acestui proiect de lege.

Problema cea mai mare este că agricultorii, mai ales cei mici și mijlocii, duc lipsă mare de bani și povara financiară pe care îi așteaptă ca să cotizeze încă la o organizație creată artificial de către stat va duce la dispariția asociațiilor de profil”, afirmă directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Bădărău.

Și opoziția parlamentară a contestat necesitatea acestor structuri și nu a susținut proiectul de lege.

Poziția asociațiilor de profil - ei toți sunt contra acestui proiect, Camera de Comerț este contra. Toți spun că nu este realizabil și va dubla statul în acest proiect. Un an foarte greu agricol, din start se vede ce va fi, nu sunt alte bătăi de cap decât prostologiile astea”, a spus deputatul BCS Radu Mudreac.

Proiectul de lege va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026 și sub nicio formă nu va afecta activitatea agricultorilor, din anul curent, posibil unul destul de complicat”, a menționat președintele Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, Alexandr Trubca.

Potrivit proiectului, activitatea camerelor agricole va fi finanțată din contul cotizațiilor de membru, din serviciile de consultanță și din subvențiile de stat. Membri ai camerelor vor putea fi producătorii agricoli care cultivă puțin peste două hectare de teren agricol arabil sau un hectar de teren ocupat de culturi perene sau legume în câmp deschis.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Citește mai mult