Politic

Natalia Gavrilița: „Închei cea mai responsabilă etapă din viața mea profesională”

Prim-ministra în exercițiu a Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a venit cu un mesaj public înainte ca premierul desemnat, Dorin Recean, să ajungă în Parlament pentru a cere deputaților, alături de echipa sa, votul de încredere. Într-o postare făcută publică pe o rețea de socializare, Natalia Gavrilița anunță că încheie astăzi „cea mai responsabilă etapă din viața sa profesională de până acum” și îi urează viitoarei echipe guvernamentale succes în activitate.

Facebook/Natalia Gavrilița
Sursa: Facebook/Natalia Gavrilița

„Astăzi, închei cea mai responsabilă etapă din viața mea profesională de până acum. Transmit cu inima împăcată noii echipe responsabilitatea gestionării Guvernului. (…) Le doresc succes colegilor din noua garnitură guvernamentală și îi îndemn să nu renunțe nicio clipă la mandatul proeuropean și prodezvoltare, pentru care am primit votul cetățenilor în anul 2021”, a scris premierul Natalia Gavrilița.

Șefa Guvernului în exercițiu anunță că, chiar dacă pleacă de la cârma executivului, rămâne alături de „oamenii frumoși și harnici ai acestei țări”. Natalia Gavrilița le-a mulțumit colegilor din Guvern, cu care a făcut echipă în cele 18 luni de mandat, pentru eforturile depuse, cetățenilor - pentru aprecieri și critici, iar colegilor de partid - pentru susținere.

„În aceste zile, am primit din partea oamenilor foarte multe cuvinte de apreciere și recunoștință. Vă mulțumesc din suflet pentru fiecare cuvânt și emoție. Ele m-au făcut să retrăiesc toată perioada lucrată la Guvern, cu bune și rele. M-am străduit să îmi fac datoria cinstit și cu dedicație, pentru oameni, pentru țară”, se mai arată în mesajul postat de Natalia Gavrilița.

Amintim că Natalia Gavrilița și- anunțata demisia din funcția de prim-ministru al Republicii Moldova pe 10 februarie. În aceeași zi, președinta Maia Sandu l-a desemnat pe consilierul său pe probleme de apărare și securitate, Dorin Recean, în calitate de candidat la funcția de prim-ministru.

Premierul desemnat este așteptat astăzi în Parlament pentru a le cere deputaților votul de încredere. Recean va prezenta programul de activitate și componența viitorului cabinet de miniștri. Evenimentul este preconizat pentru ora 14:00. Postul public de televiziune Moldova 1 va transmite în direct dezbaterile din plenul Parlamentului.

Potrivit legii, după votul acordat de Parlament, președintele Republicii Moldova numește Guvernul, care începe să-și exercite atribuțiile din ziua depunerii jurământului în fața șefului statului.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult