Regional

Încă un focar de pestă porcină: porci sacrificați la Copceac

Video Player is loading.
Current Time 0:00
Duration 0:00
Loaded: 0%
Stream Type LIVE
Remaining Time 0:00
 
1x
  • Chapters
  • descriptions off, selected
  • subtitles off, selected

    Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat la o fermă din satul Copceac din autonomia găgăuză. Autoritățile au introdus măsuri de carantină timp de 60 de zile pentru a preveni răspândirea virusului. Veterinarii au sacrificat până acum 49 de animale, iar oamenii au fost preveniți să nu taie porcii și să nu vândă carnea în piețe în lipsa unui aviz veterinar.

    Suspiciunile privind existența pestei porcine au apărut la începutul lunii martie. Cazul a fost raportat la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, iar testele de laborator au confirmat prezența virusului.

    Pe 8 martie, ferma a raportat problema, iar specialiștii noștri au vizitat gospodăria. Atunci, deja muriseră doi porci. Medicul veterinar, oficial, a prelevat probe și le-a trimis la Centrul Republican de Diagnostic din Chișinău, unde, pe 11 martie, a fost confirmată pesta porcină africană”, spune șeful Departamentului veterinar ANSA din Comrat, Valeri Ivasenco.

    După confirmarea focarului, spațiile au fost dezinfectate, iar o parte din animale - sacrificate.

    La 1 martie, conform rapoartelor, aveam 199 de capete. De atunci, am implementat măsuri de carantină, am instalat un covor și o barieră de dezinfecție. Personalul poartă echipament special. În prezent, ne-au rămas doar 150 de capete”, povestește administratorul fermei, Piotr Tabunșcic.

    Pentru a preveni răspândirea virusului, specialiștii ANSA au mers din poartă în poartă pentru a informa oamenii despre măsurile de prevenție, dar și despre restricțiile impuse.

    Trebuie să vă informăm că există un focar de pestă porcină. Dacă aveți porci în gospodărie, trebuie să ne anunțați. Nu trebuie să ne ascundeți această informație. Nu aveți dreptul să transportați animalele, să vindeți, să sacrificați sau să le dăruiți. Să cumpărați la fel este interzis. Restricția este pentru 60 de zile, când se va încheia carantina, o să vă anunțăm”, a menționat Victor Chirioglo, responsabil ANSA, Ceadîr-Lunga.

    În ultima săptămână, în Republica Moldova au fost înregistrate alte două focare de pestă porcină: în Ghidighici, municipiul Chișinău, și în satul Bulboaca, raionul Anenii Noi.

    CITEȘTE ȘI:

    imagine-simbol
    Sursa: imagine-simbol
    Ecaterina  Terzi

    Ecaterina Terzi

    Autor

    Citește mai mult