Social

Peste 2000 de voluntari au împădurit 30 de hectare la Geamăna, Anenii Noi

Peste 130 de mii de puieți au fost plantați astăzi în satul Geamăna, pe cel mai mare sector de împădurire din țară, în cadrul Marii Plantări Naționale. Peste două mii de voluntari s-au mobilizat pentru a contribui la extinderea suprafeței împădurite. Acțiunea face parte din campania „Generația Pădurii”, care vizează reabilitarea a 3.500 de hectare de teren prin plantarea a șapte milioane de puieți.

Participanții au sădit specii precum salcâm, glădiță, sălcioară și paltin.

„Vor fi salcâm în amestec cu glădiță și sălcioară. O compoziție reușită pentru că așa ne permite solul. Înainte de a decide și totodată a fost și o doleanță a primarului din localitate, după cum cunoașteți acest sector va fi împădurit, după 3-4 ani de zile când ajunge în stare de masiv va trece în gestiunea primăriei”, a spus Victor Durbală.

Potrivit organizatorilor, la eveniment au participat peste două mii de persoane, inclusiv reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, membri ai sectorului privat și ai societății civile. Într-un număr foarte mare sau mobilizat și tinerii, majoritatea au pus mâna pe sapă pentru prima dată.

„Am aici colegi de la agenția pentru securitate cibernetică. Ne-am unit astăzi cu toții la propriu, pentru a sădi semințele pentru viitorul Republicii Moldova, pentru a ne asigura că urmașii noștri, nepoții, copiii, vor avea la umbra cui să stea într-o zi de vară secetoasă”, a menționat Cătălina Plinschi, secretată de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

„Cred că este mai interesant să ieși în lume, plus că eu niciodată nu am plantat copaci și acum o să mă învăț, iar pe parcurs o să știu să plantez copaci”;

„Pentru noi este o experiență nouă, noi așa ceva nu am încercat și chiar ne place”;

În prezent, rata de împădurire a Republicii Moldova este de doar 11%, una dintre cele mai scăzute din Europa, susține ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu.

„Mă bucur că este în premieră un interes sporit din partea sectorului privat și a cetățenilor simpli. Mă bucură că, încet-încet, programul național de extindere și reabilitare a pădurilor inițiat de doamna președintă devine o idee națională, o idee care unește oamenii, indiferent de ocupație, pentru că avem nevoie de mai multe păduri. Suntem la coada clasamentului în Europa și trebuie să rămână în urma noastră mai multă pădure”, a declarat Sergiu Lazarencu, ministrul Mediului.

Campania de împădurire din această primăvară face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor - „Generația Pădurii". Precizăm că, până în 2032, obiectivul autorităților este să extindă și să reabiliteze 145 de mii de hectare de pădure. În primii doi ani de când a fost lansat programul, au fost investiți peste 300 de milioane de lei în activități de împădurire, inclusiv în achiziția de tehnică și utilaje moderne, acțiuni care au contribuit la plantarea a 15 mii de hectare de pădure prin plantarea a 65 de milioane de puieți. În prezent, rata de împădurire în Republica Moldova este de 11%, în timp ce media Uniunii Europene depășește 35 la sută.

Ina Duca

Ina Duca

Autor

Citește mai mult