107 ani de la Unirea Basarabiei cu România

La 27 martie se împlinesc 107 ani de când, în 1918, Sfatul Țării a votat Unirea Basarabiei cu România, aceasta fiind prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești - Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina - spre sfârșitul anului 1918, fiind creată astfel România Mare.
Unirea a fost votată de Sfatul Țării, care s-a întrunit în ședință solemnă la Chișinău. La eveniment au fost prezenți președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Moldovenești, Daniel Ciugureanu, toți membrii guvernului și primul-ministru român, Alexandru Marghiloman, trimisul special al Regelui Ferdinand I.
Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat prin vot nominal deschis în favoarea Unirii cu România, declarația Sfatului Țării menționând că: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna SE UNEȘTE CU MAMA SA, ROMÂNIA”. Declarația de unire se încheia cu cuvintele: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea și totdeauna!”.
Pentru Unirea Basarabiei cu România au votat 86 de membri ai Sfatului Țării, au fost trei voturi contra și 36 de abțineri. În numele Sfatului Țării, Declarația Unirii a fost semnată de Ion Inculeț, președinte, Pan Halippa, vicepreședinte, și Ion Buzdugan, secretarul Sfatului Țării.
Martor al marelui eveniment, prim-ministrul României, Alexandru Marghiloman, a declarat în numele poporului român și al regelui Ferdinand I (1914-1927), că ia act de votul cvasiunanim al Sfatului Țării și proclamă Basarabia unită cu România: „Basarabia este de acum unită pe veci cu România”. În scrisoarea adresată președintelui Sfatului Țării, Ion Inculeț, la 28 martie, regele Ferdinand I aprecia: „Un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat, în zile de restriște, ca o dulce mângâiere, să văd după o sută de ani pe frații basarabeni revenind iarăși la patria-mamă".
România sărbătorește în fiecare an, pe 27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România. O lege în acest sens a fost promulgată, pe 27 martie 2017, de președintele României, Klaus Iohannis.
În acest context, la Chișinău, în scuarul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” va fi inaugurat monumentul Reginei Maria.