Social

Târgurile universităților ajung la Bălți și Călărași: sute de tineri interesați de studiile în Republica Moldova

Facebook// Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Sursa: Facebook// Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Sute de tineri au participat astăzi la târgurile universităților, care au avut loc la Bălți și Călărași. Evenimentele sunt organizate în cadrul campaniei „Învață în Moldova”, lansate de Ministerul Educației și Cercetării, și au scopul de a informa absolvenți de licee despre programele de studii ale instituțiilor de învățământ superior din țară.

La Bălți au participat aproximativ 600 de elevi din municipiu, raioanele Florești, Șoldănești, Fălești, Sângerei, iar la târgul universităților din Călărași au venit peste 400 de absolvenți ai liceelor din raioanele Călărași și Ungheni.

Programul evenimentelor a inclus prezentarea programelor de studii ale instituțiilor de învățământ superior, unde tinerii interesați au avut posibilitatea să discute cu reprezentanții universităților.

De asemenea, elevii au avut ocazia să participe la mai multe ateliere de ghidare în carieră cu specialiști care activează în pedagogie, medicină, antreprenoriat, IT sau agricultură. Ministerul Educației anunță că urmează să fie organizate alte patru târguri universitare la Orhei și Cahul pe 5 aprilie, și la Strășeni și Comrat pe 12 aprilie.

Facebook// Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Sursa: Facebook// Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Facebook// Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Sursa: Facebook// Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Facebook// Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Sursa: Facebook// Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult