Mii de pachete alimentare vor ajunge în familii nevoiașe, datorită Campaniei „Masa Bucuriei”
Sute de familii vor beneficia de un prânz cald datorită Campaniei „Masa Bucuriei". Astăzi cei cu suflet mare au putut să doneze în mai multe magazine din țară produse neperisabile precum crupe, făină și conserve care vor fi distribuite ulterior sub formă de pachete alimentare.
Diriginta unei clase de a șasea își mobilizează anual toți elevii din clasă, să participe la Campania „Masa Bucuriei". Anul acesta, profesoara a venit cu 12 elevi.
„Pe lângă disciplină școlară și altele, școala educă și valorile general umane și vrem să cultivăm în sufletul copiilor bunătatea și receptivitatea, empatia față de persoanele mai triste decât ei”, a spus Snejana Janga.
„Ajutorul este văzut ca o parte foarte importantă în clasa noastră, pentru că toți ne dorim să ducem o viață mai fericită”;
„După cum a și fost recomandat, am ales acele produse care nu se alterează. Am luat conserve, am luat terciuri care urmează să fie pregătite”, au spus elevii.
Voluntarii care sunt de dimineață la punctele comerciale au vorbit despre receptivitatea oamenilor care profită de fiecare oportunitate pentru a ajuta persoanele aflate în dificultate.
„Noi suntem aici de la ora zece. Am reușit să strângem deja foarte multe pachete, lucru care ne bucură mult. Oamenii sunt receptivi și ajută cu tot ce pot”.
Toate alimentele colectate urmează să fie distribuite sub formă de pachete alimentare oamenilor care au nevoie de acestea.
„În săptămânile următoare, deci în Săptămâna Patimilor și Săptămâna Luminată, vor fi distribuite sub formă de pachete alimentare, în special în localitățile în care s-a făcut această colectare”, a precizat Igor Belei, director al Misiunii „Diaconia”.
„Masa Bucuriei", care se află la a 16-a ediție, se desfășoară în peste 33 de localități din țară, având mai mult de 130 de puncte de colectare a alimentelor.
