Locuitorii din Edineț și Cupcini vor avea acces la apă potabilă, datorită unui proiect susținut de Uniunea Europeană
Aproximativ 26 de mii de locuitori din municipiul Edineț și orașul Cupcini vor avea acces la apă potabilă curată, după ce ani buni au avut la robinet doar apă cu noroi sau rugină. Lucrările de construcție a noii stații au început deja, cu sprijinul oferit de Uniunea Europeană. Managerii de proiect își propun să finalizeze lucrările până la sfârșitul acestui an.
„Apa era murdară. De acum, cred că se va îmbunătăți, vom putea să ne folosim la bucătărie de apă mai curată”;
Apa ne va ajuta la orice. O putem bea, să spălăm hainele. Va fi un lucru minunat. Copiii vor avea posibilitatea să bea apă curată, mai ales vara, când este foarte cald, avem nevoie”;
„Demult trebuia să avem apă. Sper să avem apă bună în viitor”, au spus localnicii.
Lucrările includ construcția unei noi stații de tratare a apei, alături de un nou sistem de alimentare cu energie electrică și reconstrucția instalațiilor electrice de înaltă și joasă tensiune.
„Vom avea în contextul respectiv o altă formulă de deservire generalizantă de la Prut la Edineț. Sunt sigur că investiția respectivă va fi o investiție de lungă durată și, cel puțin în următorii 40-50 de ani, pentru zona respectivă nu va fi o problemă aprovizionarea cu apă și canalizare”, a menționat Constantin Cojocaru, primarul orașului Edineț.
„Acest proiect este și o dovadă clară a alinierii Moldovei la standardele UE. Suntem mândri să sprijinim Moldova în parcursul său european, iar o infrastructură de acest tip aduce mai aproape de oameni beneficiile acestui parcurs”, a declarat Jānis Mažeiks.
Proiectul în valoare de aproape șase milioane de euro face parte din programul EU4Moldova și este finanțat de Uniunea Europeană, Agenția Austriacă pentru Dezvoltare și Primăria Edineț. Acum trei ani, la Edineț au fost reabilitați și extinși 33 de kilometri de rețele de apeduct.
