Mesaj de solidaritate de Paști: Maia Sandu s-a întâlnit cu mitropoliții Basarabiei și Moldovei

Importanța unității și a unei bune înțelegeri în societate a fost discutată de șefa statului, Maia Sandu, în cadrul unor întrevederi separate cu Mitropolitul Basarabiei, Petru, și cu Mitropolitul Moldovei, Vladimir, organizate la Președinție. Întâlnirile au avut loc cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști și au fost prilejuite de dorința de a transmite un mesaj de solidaritate și apropiere între oameni.

Șefa statului a subliniat importanța păstrării păcii, a înțelegerii și a solidarității în societatea noastră. De asemenea, președinta a evidențiat și rolul important al Bisericii în întărirea comunităților, în promovarea păcii și în menținerea unei societăți unite în fața provocărilor.

Precizăm că șefa statului a subliniat joi, într-o emisiune televizată, că ar urma să aibă o discuție cu Mitropolitul Vladimir. Sandu a precizat că va discuta cu acesta și despre implicarea preoților în politică, inclusiv despre pelerinajele clericilor organizate în Rusia, Serbia și Ierusalim, o parte dintre ele fiind finanțate de organizația „Evrazia”, entitate sancționată internațional pentru rolul în destabilizarea Republicii Moldova.
Șefa statului a spus că această „situație este gravă”, pentru că este vorba despre promovarea interesului altui stat aici, în Republica Moldova. În acest context, Sandu a afirmat că „preoții care vor continua să arate lipsă de respect față de această țară și legile ei vor trebui să fie pedepsiți”.
„Preoții sunt și ei cetățeni ai Republicii Moldova și trebuie să fie buni patrioți ai acestei țări, slujesc aici. Oamenii care îi urmează sunt oameni care vor să trăiască în pace în Republica Moldova și ei ar trebui să respecte și legile, și suveranitatea acestui stat”, a spus Maia Sandu, menționând că, indiferent de preferințele politice, preoții nu ar trebui să se implice.

Mai mulți preoți și cetățeni din Republica Moldova au participat la pelerinaje în Rusia, Serbia și Ierusalim, unele dintre ele fiind finanțate de organizația „Evrazia”, sancționată internațional pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova. Informația a fost confirmată de Mitropolitul Vladimir și Inspectoratul General al Poliției (IGP).
ÎPS Vladimir a recunoscut că peste 1.100 de clerici și mireni au fost sprijiniți financiar de „Evrazia” pentru a vizita locuri sfinte din Rusia, negând legături directe cu Ilan Șor. Însă Poliția investighează aceste deplasări, suspectând că ele ar avea scopuri ascunse și ar face parte dintr-o schemă de influențare a alegerilor parlamentare din toamnă, coordonată de la Moscova cu implicarea lui Șor.
Printre acțiunile vizate se numără și o excursie recentă a 19 protopopi la Ierusalim, unde s-au întâlnit cu politicianul rus Alexandr Ralnikov, cunoscut pentru implicarea în activități de susținere a candidaților pro-ruși în Republica Moldova. Mitropolitul a negat implicarea eparhiei în deplasarea spre Serbia, dar a confirmat vizita la Ierusalim, menționând că nu știe cine a finanțat-o.