Real Madrid, victorie in extremis! Federico Valverde a marcat un gol superb în poarta formației Athletic Bilbao

Real Madrid continuă cu succes cursa de urmărire a liderului FC Barcelona în campionatul Spaniei. "Galacticii" au obținut o victorie in extremis în fața formației Athletic Bilbao. Real s-a impus pe teren propriu cu scorul de 1-0.
Gazdele au dat lovitura în minutul 90+3, după o greșeală în defensiva adversă și o execuție superbă a lui Fede Valverde. Uruguayanul a recuperat în careul advers și a trimis balonul în poartă cu un voleu spectaculos.
Grație acestei victorii, Real rămâne în lupta pentru titlu. După această etapă, madrilenii rămân la 4 puncte distamță de liderul FC Barcelona. Cele două rivale se vor confrunta într-un meci direct în La Liga în data de 11 mai. Până atunci, însă, Real și Barcelona vor juca în finala Cupei Spaniei, sâmbătă, la Sevilla.