FCSB a câștigat derby-ul cu Rapid București și s-a apropiat de al doilea titlu consecutiv

Trupa lui Elias Charalambous a triumfat în Giulești, scor 2-1, într-un meci al etapei a 6-a din play-off. FCSB a început în forță meciul, iar atacantul italian Juri Cisotti a marcat în minutul 6. Rapidiștii au înscris prin Claudiu Petrila în minutul 25, dar golul a fost anulat pe motiv de fault în faza de construcție. Aproape de pauză, oaspeții au lovit încă o dată. A marcat Daniel Bîrligea.
Rapidul a început tare repriza secundă. Mijlocașul norvegian Tobias Christensen a înscris din pasa lui Claudiu Petrila.
În minutul 71 s-a produs o fază controversată. Portarul oaspeților, Ștefan Târnovanu, a sărit la balon și s-a ciocnit cu Tobias Christensen. Gazdele au cerut insistent penalty, dar arbitrul a dictat aut de poartă.
"La ceea ce se întâmplă astăzi, această sintagmă i se potrivește exact clubului Rapid - "Singuri împotriva tuturor". Și lui Șumudică în ultimele 8 luni de zile i se potrivește. Ne-a fost greu, am mai spus-o, s-a dovedit încă o dată. Nu-mi aduc aminte o decizie PRO în cele 8 luni de zile, în care Rapidul să fie avantajat." a spus antrenorul Rapidului, Marius Șumudică.
"Ne-am obișnuit ca după fiecare meci fiecare adversar să acuze arbitrajul." a afirmat fotbalistul echipei FCSB, Florin Tănase.
După această victorie, FCSB, liderul clasamentului, are 42 de puncte. CS Universitatea Craiova are 36 de puncte, Universitatea Cluj 35 de puncte, iar CFR Cluj 34. Aceasta din urmă, însă, are cu un meci mai puțin disputat.