Politic

Nicu Popescu, la Bruxelles: „Republica Moldova rămâne ferm pe calea aderării la UE”

Republica Moldova rămâne ferm pe calea aderării la UE și va lucra alături de și cu sprijinul prietenilor externi pentru a păstra și fortifica pacea, democrația și parcursul său european. Declarația a fost făcută de viceprim-ministrul, ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, după reuniunea Consiliului UE pentru Afaceri Externe, care se desfășoară astăzi la Bruxelles, Regatul Belgiei.

În intervenția sa, șeful diplomației de la Chișinău a vorbit despre crizele prin care a trecut Republica Moldova în ultimul an, între care cea umanitară, economică și energetică și a subliniat sprijinul partenerilor externi, grație căruia țara noastră a putut să facă față acestor provocări. Totodată, ministrul de Externe a reiterat, la Bruxelles, angajamentul ferm al Republicii Moldova pentru aderarea la UE – „un proiect al păcii, democrației și prosperității”.

„La Bruxelles am discutat și despre intensificarea cooperării cu UE în domeniul securității și apărării. (…) I-am informat pe interlocutorii mei despre progresele înregistrate în realizarea celor nouă recomandări expuse în opinia Comisiei Europene, precum și despre intensificarea eforturilor de a transpune acquis-ul comunitar în legislația națională”, a scris vicepremierul pe canalul său de Telegram.

Precizăm că șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu, întreprinde o vizită astăzi, 20 februarie, în Regatul Belgiei. Ministrul de Externe a participat, alături de omologii săi din țările UE, la o nouă ședință a Consiliului Afacerilor Externe al Uniunii Europene. Evenimentul a fost organizat înainte de împlinirea unui an de la invazia rusă în Ucraina, iar una dintre temele principale ale discuțiilor s-a axat pe noul pachet de sancțiuni împotriva Moscovei și noi mijloace de sprijin pentru Ucraina.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult