Ministra Justiției, întrevedere cu magistrații CSJ: Indifernt de motivul demisiilor, examinarea dosarelor aflate pe rol trebuie să continue
În contextul reformei justiției și evaluării extraordinare a judecătorilor, dar și a demisiilor mai multor judecători din cadrul Curții Supreme de Justiție, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru a avut o întrevedere cu judecătorii CSJ. La ședință au fost invitați toți judecătorii CSJ și au participat, atât dintre cei care și-au depus demisia, cât și cei care nu au renunțat la mandate, se arată în comunicatul Ministerului Justiției.

Demisiile masive ale judecătorilor și circumstanțelor în care au avut loc acestea, alimentează percepția publică privind semnalele de rezistență ale sistemului judecătoresc față de noile legi. De aceea, indiferent de motivele cererilor depuse, urmează a se ține cont în primul rând de interesul public, și anume de a asigura funcționalitatea Curții și continuitatea examinării dosarelor aflate pe rol, cel puțin până la începerea nemijlocită a evaluării, a menționat Veronica Mihailov-Moraru la întrevederea cu judecătorii.
Ministra Justiției a subliniat, că înțelege că pot fi unele îngrijorări ale judecătorilor față de mecanismul de evaluare, dar reforma justiției pe segmentul verificării integrității judecătorilor trebuie să continue, și este o necesitate.
„Procedura de vetting este diferită de cea de pre-vetting, fiind oferite și garanții suplimentare în procesul de evaluare, inclusiv prin participarea noului CSM ca organul de auto-administrare în sistemul judecătoresc care are un rol definit. De aceea este important ca CSJ să examineze contestațiile împotriva comisiei de pre-vetting, ca Adunarea Generală să aibă loc, să fie constituit un CSM funcțional pentru ca sistemul judecătoresc să revină treptat la capacitatea proprie de a rezolva problemele”, a spus Veronica Mihailov-Moraru.
Exercițiul de evaluare a judecătorilor CSJ trebuie înțeles ca fiind un mecanism aplicat o singură dată inclusiv în contextul reformării Curții.
Amintim că săptămâna trrecută, Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat cererile de demisie a mai multor judecători de la Curtea Supremă de Justiție și de la Curtea de Apel Chișinău. Printre magistrații demisionari se numără și patru membri ai CSM.