Corespondență Dan Alexe // Polonezii nu vor imigranți, dar în ce fel se disting de români?
Polonezii își aleg viitorul președinte aproape în același timp cu românii, iar primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc în Polonia duminică, 18 mai, simultan cu al doilea tur în România. În acest timp, la îndemnul opoziției, mii de oameni protestează aproape zilnic la Varșovia împotriva imigrației ilegale. Protestatarii, veniți din toată țara la apelul organizațiilor naționaliste, au scandat sloganuri ostile imigrației și guvernului proeuropean al lui Donald Tusk, chiar și sâmbătă, în momentul în care Tusk, fost președinte al Consiliului European, se afla la Kiev, în prezența liderilor Franței, Germaniei, Marii Britanii și Ucrainei.
Poate părea ciudată preocuparea polonezilor pentru migrație, când țara este departe de a cunoaște spectacolul banal al bicicliștilor și motocicliștilor africani sau asiatici, care livrează comenzi Uber sau Glovo și care, în România, mai ales în București, au devenit banali.
Resentimente împotriva ucrainenilor
Când polonezii manifestează împotriva refugiaților, nu trebuie trasă întotdeauna concluzia că ar fi vorba de africani sau musulmani, ca în țările occidentale, în primul rând cele mediteraneene, cele mai expuse imigrației ilegale, care sunt Spania, Italia și Grecia.
Ceea ce nu apare imediat evident este că Polonia găzduiește aproximativ un milion de refugiați ucraineni și se confruntă, pe deasupra, și cu un val de migrație orchestrat, potrivit Varșoviei, de Minsk și Moscova.
Dar, în același timp, opoziția naționalistă acuză, de asemenea, guvernul proeuropean al lui Donald Tusk că a „abdicat” în favoarea Germaniei în problema migrației și că a permis Berlinului să copleșească Polonia cu migranți.
Ideea principală, similară cu cea vehiculată în România de partidul AUR, este: «Occidentul și Germania au invitat migranții, dar trebuie acum să-i susțină pe cheltuiala lor, nu pe cheltuiala Poloniei».
Ca și în Republica Moldova și România, circulă mituri despre cum refugiații ucraineni ar fi favorizați și ar primi ajutoare sociale și financiare mai mari decât localnicii.
Dar și fără asta, opoziția naționalistă vântură ideea că migranții reprezintă o amenințare la adresa securității polonezilor, care trebuie acum să lupte pentru a continua să trăiască în siguranță și pentru ca și copiii să poată merge în siguranță la școală.
Acesta este mesajul care impregnează primul tur al alegerilor prezidențiale din Polonia, care va avea loc în aceeași duminică în care se va ține și turul doi decisiv în România.
Karol Nawrocki, candidatul conservator la președinție, susținut de partidul de opoziție Lege și Justiție (PiS), în vârstă de 42 de ani, este al doilea în sondaje, cu aproximativ 25% din voturi, în spatele favoritului în cursă, Rafal Trzaskowski (32%), candidatul Coaliției Civice (KO) a lui Tusk.
De ce nu sunt obișnuiți polonezii cu imigranții „exotici”
Și în Polonia, un al doilea tur de alegeri, programat pentru 1 iunie, pare inevitabil pentru a stabili cine îl va înlocui pe președintele conservator Andrzej Duda, al cărui al doilea și ultim mandat s-a încheiat. Sondajele prevăd o competiție strânsă, la limită, între cei doi candidați, Rafal Trzaskowski și Karol Nawrocki. Este limpede că o principală temă o va constitui, ca și în restul Europei, chestiunea refugiaților.
Dar nu este vorba numai de reproșuri în legătură cu ucrainenii. Prin orașele mici poloneze nu se văd decât rareori imigranți asiatici sau africani.
Aici, într-adevăr, se pune problema realismului propunerilor de repartizare a refugiaților de-a lungul și de-a latul Europei, cum a fost cea propusă la nivel UE. Asta pentru că țările din est, membre în UE, nu au, în general, niciun fel de experiență în administrarea șocului cultural.
Aici vin să se adauge refuzul pur și simplu al unor țări, precum și dificultatea, din perspectiva Comisiei Europene, de a impune respectarea cotelor de refugiați, la care, deocamdată, s-a renunțat.
Cu toate astea, țăranii români au experiența negrilor și arabilor încă din anii 1970, când Ceaușescu, pe model sovietic, a invitat, de-a lungul anilor, zeci de mii de studenți din țări nord- și central-africane, din Maghreb și Africa neagră, din Algeria, Libia, precum și din Orientul Apropiat, studenți palestinieni sau sirieni, fostul regim sirian al dinastiei Assad fiind întotdeauna apropiat Moscovei.
Acolo unde românii sunt obișnuiți de decenii să vadă câte un copil negru și să-i audă accentul bănățean sau bucureștean, prin Polonia un Janek sau Julek mulatru rămâne o raritate.
În țări precum Polonia sau Ungaria, care nu au cunoscut asemenea influx de studenți străini din țări exotice, se întâmplă și acum ca, și prin orașe mari, lumea să se întoarcă pe stradă uitându-se după un negru.
În orice caz, în Polonia nu există mulatri care să nu vorbească altă limbă decât poloneza, pe când în România, prin târgurile Moldovei, poți întâlni câte un Vasilică sau Maria care nu vorbesc altceva decât româna.
Dar în Polonia discursul xenofob este în creștere
Totuși, presa și politicienii polonezi insistă pe o creștere a criminalității comise de străini, care ar fi survenit în urma anilor de imigrație masivă, fără precedent, în Polonia.
Ministrul de Interne, Tomasz Siemoniak, a promis chiar arestări în masă, condamnări și deportări.
Ba chiar și premierul proeuropean Donald Tusk a declarat că „oaspeții care abuzează de ospitalitatea noastră și încalcă violent legea vor fi deportați”.
În realitate, chiar potrivit statisticilor oficiale, străinii comit mai puține infracțiuni decât polonezii, iar rata criminalității lor este în continuă scădere. Excepție fac georgienii, care din 2017 au acces fără vize în UE.
Dar discursul xenofob creează o atmosferă de spaimă difuză, care poate pregăti terenul pentru înăsprirea legilor. Prețul va fi plătit de străinii obișnuiți, în special cei mai numeroși – ucrainenii – ceea ce va face, de altfel, jocul Rusiei.
