Sporuri salariale majorate pentru cadrele universitare. Expert în politici publice: Sper să nu fie doar o măsură electorală
Sporurile salariale pentru cadrele didactice și cercetătorii din universități vor fi majorate. O decizie în acest sens a fost aprobată recent de Guvern. Măsura, care va intra în vigoare de la 1 septembrie, va viza peste 3 900 de persoane și are ca scop creșterea atractivității carierei academice și susținerea sistemului de învățământ superior. Decizia Guvernului a fost salutată de cadrele universitare și cercetătorii universitari, care spun că „este un pic întârziată, dar binevenită”. „Sperăm ca această decizie să nu fie luată doar fiindcă vin alegerile parlamentare, dar pentru că este o problemă mare în Moldova”, a declarat directorul Institutului de Politici Publice (IPP), Arcadie Barbăroșie.
Sporul lunar pentru titlul de doctor habilitat sau profesor universitar va crește de la 1100 de lei la 4500 de lei, iar pentru titlul de doctor în științe sau conferențiar universitar - de la 600 la 4000 de lei.
„Este un semnal clar că vrem să facem universitățile din țară mai atractive, atât pentru profesori, cât și pentru tineri. Sporurile majorate nu sunt doar o măsură de echitate, ci și o investiție în competitivitatea sistemului nostru de învățământ. Ne dorim ca tinerii să aleagă să studieze acasă, alături de profesori motivați și apreciați la justa lor valoare”, afirmă ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Arcadie Barbăroșie susține că salariile mici sunt un factor „descurajant”, iar această măsură ar putea crește numărul tinerilor care aplică la doctorat.
„Creșterea salariilor până la 21 400 de lei pentru un post de profesor universitar și 19 960 de lei pentru un post de conferențiar universitar va încuraja persoanele tinere să aplice mai mult la studii de doctorat și apoi la funcții de conferențiar/profesor universitar, astfel încât să avem mult mai mulți tineri care vin în universități”, a declarat Barbăroșie pentru Teleradio-Moldova.
Totodată, directorul executiv IPP și-a exprimat speranța că această decizie nu este luată „doar fiindcă vin alegerile parlamentare, dar pentru că este o problemă mare în Moldova”.
Decizia a fost salutată de cadrele didactice și cercetătorii din universități.
„Efortul de a susține o teză de doctorat este foarte mare, ținând cont de numărul de publicații care trebuie acoperite, de inovațiile care trebuie prezentate. După mine, este o decizie foarte bună”, a declarat șefa departamentului de Design și Tehnologii în Textile, în cadrul Universității Tehnice a Moldovei, Marcela Irovan.
Într-un comentariu pentru Teleradio-Moldova, Marcela Irovan afirmă că această majorare poate fi o motivare pentru tineri de a aplica la doctorat. „Sistemul educațional de cercetare are nevoie de cadre științifice și științifico-didactice, iar sporul de performanță vechi nu era un criteriu de motivare pentru a aplica la doctorat.”
Totodată, Marcela Irovan menționează că persoanele care au planificat o carieră academică, „o vor realiza oricum”. „Este un pic întârziată, dar binevenită”, a mai spus aceasta.
Și Natalia Beregoi, doctor, lector universitar la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, de la Universitatea de Stat din Moldova, afirmă că majorarea sporurilor „este un pas necesar și așteptat de mult timp”.
„Într-un context în care învățământul superior din Republica Moldova se confruntă cu provocări legate de retenția cadrelor didactice, subfinanțare și migrația profesională, această decizie poate contribui la menținerea unei minime competitivități în raport cu ofertele academice din alte țări. Desigur, nu este un remediu complet, dar reprezintă un semnal de recunoaștere a muncii intelectuale și a efortului depus în educație și cercetare”, a declarat Natalia Beregoi pentru Teleradio-Moldova.
Hotărârea va intra în vigoare începând cu 1 septembrie. În total, de aceste majorări urmează să beneficieze 2 470 de cadre științifico-didactice și 1 487 de cercetători.
