Punctul de trecere a frontierei Larga-Kelmențî și-a întrerupt activitatea. Există riscul unor atacuri aeriene în Ucraina
Programul de lucru în PTF Larga-Kelmențî a fost întrerupt din motive de securitate, anunță Poliția de Frontieră. Sursa notează că autoritățile de competență ucrainene nu permit trecerea frontierei de stat în contextul unor riscuri de atac aerian din partea Federației Ruse asupra Ucrainei.
Călătorii sunt îndemnați să aleagă alte puncte de trecere a frontierei din proximitate.
În această dimineață, în Ucraina a fost declanșată alerta aeriană în toate regiunile țării, în contextul decolării unor avioane rusești din Belarus. Deocamdată, nu există detalii suplimentare din partea autorităților și nici informații despre eventuale atacuri, scrie presa ucraineană.
Între timp, administrația militară regională Herson raportează că în ultimele 24 de ore, trupele ruse au lansat 51 de atacuri asupra regiunii. 18 localități au fost vizate de bombardamente. Cinci persoane au fost ucise, iar alte 21 au fost rănite.