Politic

Instituțiile statului, mai pregătite pentru a preveni fraudele electorale. Caraman: „Am învățat lecția alegerilor din 2024”

Instituțiile statului sunt mai pregătite decât în trecut să prevină imixtiunile externe și fraudele electorale, iar accentul principal la alegerile parlamentare din toamna acestui an va fi pus pe combaterea coruperii alegătorilor, susține președinta Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman. Potrivit ei, autoritățile „și-au învățat lecția” după scrutinul din 2024, iar Parlamentul a adoptat deja un set de modificări menite să consolideze acțiunile împotriva practicilor ilegale în procesul electoral.

*„Evident că lecția alegerilor din 2024 a fost învățată, cred că, de instituțiile statului. Am învățat să fim mai cooperanți în ceea ce privește acțiunile noastre comune. Am învățat să fim mai atenți la ce este în spațiul public. Mă refer la dezinformare, manipulare. Sunt tocmai elemente care fac să se resimtă o influență a tot ce ține de un vot liber, un vot conștient. Și, de asemenea, acele acțiuni de combatere a fenomenului coruperii alegătorilor. Deci, pe asta punem acum accentul. Venim mai pregătiți, dar nu înseamnă că nu pot fi alte provocări”, a declarat Caraman la emisiunea „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.

Întrebată despre cei 80 de funcționari electorali suspectați că ar fi fost implicați în rețele de fraudare a votului, coordonate de gruparea Șor, la alegerile din 2024, Caraman a declarat că, în urma anchetei interne, o parte dintre aceștia – aproximativ jumătate – și-au dat demisia, iar restul au fost revocați din funcții și sancționați. În unele cazuri, CEC a emis hotărâri prin care persoanele respective au fost declarate incompatibile cu activitatea electorală pentru o perioadă de până la patru ani.

„Am avut și câteva cazuri când persoanele au contestat aceste hotărâri, doar că au făcut-o tardiv și la această oră nu avem anulată vreo hotărâre de acel fel. Suntem în comunicare cu colegii din organele de drept ca să mai facem o verificare, de asemenea vom face acest filtru și vom avea grijă ca aceste persoane cel puțin să nu ajungă în componența organelor electorale. Asta este deja pe partea Comisiei Electorale Centrale pentru că trebuie să punem accent pe integritatea acestor funcționari și să nu admitem ca ei se facă parte din organele electorale”, a explicat Angelica Caraman.

Amintim că alegerile din 2024 desfășurate în Republica Moldova au fost marcate de tentative de influență străină și acțiuni de corupere a alegătorilor, potrivit constatărilor autorităților și observatorilor internaționali. Oficialii au semnalat multiple cazuri de implicare externă în procesul electoral, inclusiv prin campanii de dezinformare și finanțări obscure din partea grupării criminale conduse de Ilan Șor, menite să favorizeze anumiți candidați. Totodată, autoritățile au constatat că, începând cu septembrie 2022, din Federația Rusă în Republica Moldova au ajuns fluxuri masive de bani ilegali. Inițial – prin contrabandă sau criptomonede, iar ulterior – prin intermediul unei bănci rusești aflate sub sancțiuni internaționale.

Citește mai mult