Social

Aproape 1,5 miliarde de lei au fost alocate Fondului Rutier. Mai mult de jumătate de sumă va fi folosită la întreținerea drumurilor naționale

Guvernul a alocat aproape un miliard și jumătate de lei în fondul rutier pentru anul 2023. Potrivit deciziei aprobate astăzi, 828 de milioane de lei se preconizează a fi utilizate pentru întreținerea drumurilor publice naționale, 338 de milioane pentru întreținerea pe timp de vară și 55 de milioane, pe timp de iarnă.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Restul banilor vor fi distribuiți pentru întreținerea podurilor, executarea lucrărilor de proiectare și evaluare, procurarea echipamentelor. Necesitatea de îmbunătățire a infrastructurii, a calității în procesul de construcție și întreținere a drumurilor naționale și locale a fost exprimată de prim-ministrul Dorin Recean la ședința de astăzi a Guvernului.

„Trebuie să întărim infrastructura de calitate a reparației drumurilor și a construcțiilor drumurilor. Este posibil să construim drumuri calitative, încă avem mult de lucru la reparația și reparația capitală a drumurilor. Al doilea aspect, trebuie să ajutăm autoritățile publice locale să aibă un instrument de planificare și de supraveghere a reparației drumurilor la nivel local”, a subliniat premierul Dorin Recean.

În cadrul ședinței Guvernului a fost aprobat și planul de debursare lunară a mijloacelor fondului rutier pentru anul 2023. Anul trecut, Guvernul a alocat în fondul rutier 1,81 miliarde de lei, dintre care 1,63 miliarde au fost valorificate.

Citește mai mult