Social

Cărțile de identitate în regim de urgență, disponibile din 26 mai

Cetățenii moldoveni pot solicita perfectarea unei cărți de identitate în regim de urgență începând de astăzi, 26 mai, anunță Agenția Servicii Publice. Documentul se eliberează contra cost, iar tarifele variază în funcție de termenul de executare, cel mai rapid fiind chiar în ziua solicitării.

Astfel, perfectarea cărții de identitate în regim de urgență costă 1160 de lei dacă este solicitată și eliberată în aceeași zi. Pentru un termen de o zi lucrătoare, costul este de 940 de lei, pentru 5 zile lucrătoare – 730 de lei, iar pentru 10 zile lucrătoare – 510 lei.

Agenția reamintește că primul milion de cărți de identitate va fi eliberat gratuit persoanelor care solicită documentul pentru prima dată, cu termen de perfectare de până la 20 de zile lucrătoare.

Noile cărți de identitate sunt eliberate cetățenilor Republicii Moldova care au împlinit vârsta de 14 ani. Totuși, la cererea reprezentantului legal, documentul poate fi obținut și pentru copii mai mici. Cartea de identitate nu este obligatorie pentru persoanele care dețin deja un buletin de identitate valabil.

Valabilitatea documentului diferă în funcție de vârsta titularului:

De la lansarea acestui tip de document până în prezent, au fost eliberate 18.903 cărți de identitate, dintre care 2.872 au fost destinate minorilor și 16.031 persoanelor cu drept deplin de exercițiu. Aproximativ 70% dintre titularii majori (11.229 persoane) au optat pentru cartea de identitate cu semnătură electronică.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult