Fața nevăzută a sărăciei: povești de viață ale unor oameni care încearcă din răsputeri să supraviețuiască
Într-o eră în continuă dezvoltare, departe de progresul tehnologic și agitație, există oameni pentru care o bucată de pâine pe masă, o pereche de papuci noi și elementar căldura în casă sunt un lux. Vorbim de cei care trăiesc în condiții greu de imaginat din cauza sărăciei. În Republica Moldova, potrivit datelor statistice, 33 la sută dintre cetățeni sunt sub nivelul decenței, iar numărul acestora crește de la an la an. Una peste alta, prăpastia dintre cei bogați și cei la limita existenței se adâncește, în contextul în care, statistic vorbind, cei cu venituri peste medie câștigă de șase ori mai mult decât cei săraci.
O căsuță mică și sărăcăcioasă la marginea satului Hristici, raionul Soroca. De câțiva ani, acesta este căminul Elenei Corotcova și a celor patru copii ai săi, pe care îi crește singură. Femeia spune că unica sursă de existență pe care o are este ajutorul de la stat, pentru că tatăl micuților e după gratii, iar bunicii lor au murit demult.
„Eu nu am pe nimeni aici. Sunt singură, numai cu dânșii. Sunt străină aici. Primesc un ajutor social de șapte mii de lei. Am luat produse, am luat de încălțat la toți și câte puțin de îmbrăcat le iau luna cealaltă”, povestește femeia.
Nici soarta Ludmilei din Comrat nu este mai blândă. La 44 de ani, nu are un acoperiș deasupra capului și trăiește de azi pe mâine. A fost măturătoare, acum câștigă din ce apucă și se adăpostește într-o casă părăsită. Ca să-și poată spăla măcar cele câteva lucruri și să facă un duș, vine la centrul de sprijin pentru persoanele în situații vulnerabile din oraș.
Lucrez cu ziua, ajut oamenii în câmp, iar ei îmi dau cartofi, ceapă sau roșii. Uneori, lucrez în construcții. Unde stau, nu am niciun fel de condiții - nici apă, nimic. Dorm la podea. Mi-aș dori o casă și să pot să câștig pentru o bucățică de pâine.
De fapt, fiecare al treilea moldovean este la limita sărăciei. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, anul trecut, acest prag era de 3493 de lei, venit lunar, bani care abia dacă ajung pentru hrană. Cei mai afectați sunt oamenii de la sate, care fie nu au un loc de muncă, fie ceea ce câștigă este prea puțin comparativ cu necesitățile unui trai decent.
Pe unde ajunge, pe unde nu. Ne ajunge de pâine și de sare, n-aș zice că e bogăție mare.
Gazul e scump, lumina e scumpă, produsele sunt scumpe.
Banii, cât de mulți ar fi, ei oricum nu ajung. Pensia mea e bunișoară, la patru mii, totuna nu-mi ajunge. Cerințele sunt mai mari. Am îmbătrânit si au îmbătrânit toate odată cu noi și gardurile, și porțile, și tot, și unde te întorci sunt bani.
Sunt care au, dar majoritatea nu au. Mie una nu-mi ajunge, cu toate că soțul lucrează peste hotare, dar nouă nu ne-ajunge. Mama bolnavă, cu medicamente. Medicamentele sunt scumpe, lumina, e foarte greu.
Experții susțin că deși în ultimii ani veniturile populației la nivel general au crescut, acestea nu au putut ține pasul cu inflația și crizele sociale. Mai mult, decalajul dintre bogați și săraci a sporit considerabil.
„Între 2023 și 2024, veniturile au crescut în mediul urban cu opt procente, iar în mediul rural cu șase procente. Deși veniturile au crescut, a crescut și decalajul dintre mediul urban și mediul rural. Puterea de cumpărare a populație s-a redus, iar asta s-a reflectat mai mult la persoanele cu venituri mai mici, ceea ce i-a adus pe ei sub pragul sărăciei”, menționează expertul economic Mihai Ciobanu.
Anul trecut, rata sărăciei în Republica Moldova a crescut cu opt la sută comparativ cu anul 2019 și constituie 33%. De fapt, Republica Moldova este la coada clasamentului european, acolo unde această rată este de aproximativ 20%.