Politic

UE sprijină Parlamentul Republicii Moldova în alinierea legislației la acquis-ul comunitar

Parlamentul Republicii Moldova joacă un rol central în procesul de integrare europeană, fiind instituția în care vor fi dezbătute și adoptate toate proiectele de legi armonizate cu directivele Uniunii Europene. Declarația a fost făcută de deputata Ina Coșeru în cadrul lansării proiectului Twinning intitulat „Consolidarea Capacităților Parlamentului Republicii Moldova în procesul de integrare europeană”. Cu acest prilej, deputați din Italia, România și Austria și-au reafirmat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru consolidarea instituțională a legislativului de la Chișinău.

„Cea mai importantă instituție în procesul de integrare europeană este Parlamentul Republicii Moldova. Aici vor veni toate proiectele de legi armonizate cu directivele Uniunii Europene. Aici vor fi organizate cele mai mari discuții, dezbateri, se vor da bătălii pentru noua legislație europeană, care va trebui să fie implementată în Republica Moldova”, a declarat Ina Coșeru.

Proiectul este implementat cu sprijinul parlamentelor din România, Italia, Ungaria și Austria, și vizează întărirea capacităților instituționale ale legislativului moldovenesc pe trei dimensiuni, alinierea legislației naționale la acquis-ul comunitar, întărirea capacității de supraveghere a aplicării legilor și optimizarea proceselor interne ale Parlamentului și secretariatului său.

Deputata a subliniat că anul 2025 este unul crucial pentru parcursul european al Republicii Moldova și a făcut apel la unitate și coeziune.

„Acest an este foarte important, trebuie să ne consolidăm toate forțele pentru a aduce partide proeuropene, pentru a forma o majoritate proeuropeană și pentru a continua exercițiul de integrare europeană a Republicii Moldova. (...) Deci acum este bine, în acest an, foarte important pentru țara noastră să ne consolidăm, să fim o putere, să fim o societate cu o voce și să mergem spre obiectivul major al țării noastre, integrarea în marea familie europeană”, a notat Coșeru.

Solidaritatea între statele europene este esențială în parcursul de aderare, consideră Lia Quartapelle Procopio, deputată în Parlamentul Italiei. Potrivit ei, proiectul Twinning are rolul de a sprijini Parlamentul Republicii Moldova să fie pregătit pentru integrare, iar acest sprijin colectiv reflectă forța unității europene.

„Este o onoare să fim aici. Așa cum se întâmplă într-o familie, ne reunim pentru a ne ajuta reciproc. Proiectul Twinning este menit să sprijine Parlamentul Republicii Moldova să fie pregătit pentru momentul aderării și sperăm ca acest moment să vină cât mai repede. A fi parte din Uniunea Europenă este o mare oportunitate pentru că împreună suntem mai puternici și e o șansă bună pentru a face schimb de idei, pentru a învăța unii de la alții cum să guvernăm, cum să ne protejăm cetățenii și să le facem viața mai bună. Democrația este asemănătoare în aceste țări, iar conlucrarea noastră este mai ușoară, suntem aici să ajutăm Parlamentul să se pregătească.”

La rândul său, Stefan Schennach, deputat în Parlamentul Austriei, și-a exprimat convingerea că sprijinul oferit de statele europene va contribui semnificativ la avansarea Republicii Moldova pe drumul aderării la Uniunea Europeană. El a reamintit că și Austria a beneficiat de susținere în momentul aderării sale, iar acum este rândul țărilor membre să ofere același sprijin țării noastre.

„Aparte nu suntem atât de puternici, doar reuniți în aceste instituții puternice ale UE avem mai multă putere. Vă urăm succes și Austria vă va fi alături în drumul spre aderare.”

Și deputatul Petre Florin Manole, deputat în Parlamentul României, a reiterat sprijinul țării vecine pentru calea europeană a Republicii Moldova.

„România sprijină Republica Moldova pe oricare dintre temele pe care poate și pe care este solicitată, pe orice subiect, în orice domeniu și oricare din momentele din istoria noastră comună”, a subliniat deputatul român.

Menționăm că Republica Moldova se află în prezent în plin proces de aderare la Uniunea Europeană, un parcurs strategic care presupune reforme complexe și alinierea treptată a legislației naționale la normele și standardele europene.

În iunie 2022, țara noastră a obținut oficial statutul de țară candidată la aderare, alături de Ucraina, în urma recomandării Comisiei Europene și a deciziei liderilor UE.

La sfârșitul anului 2023, Consiliul European a aprobat deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova.

În prezent, țara se află în etapa de evaluare a gradului de pregătire, cunoscută și sub numele de screening. Următorii pași vizează deschiderea capitolelor de negociere, care acoperă toate domeniile politicilor europene – de la economie, agricultură și mediu, până la justiție, afaceri interne și politici sociale.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult