Social

Ultimul Sunet, fără incidente în școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană

Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”
Sursa: Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”

Majoritatea elevilor din cele opt instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană au sărbătorit astăzi, 30 mai, Ultimul Sunet. Festivitățile s-au desfășurat fără incidente și fără restricții impuse de așa-numitele autorități din stânga Nistrului, așa cum se întâmpla în anii precedenți, când instituțiilor li se interzicea să arboreze tricolorul sau să intoneze imnul de stat, iar activitățile erau supravegheate de milițieni locali.

Fără incidente s-a desfășurat și careul festiv de la Liceul Teoretic „Evrika” din orașul Rîbnița. La eveniment au participat reprezentanți ai Biroului politici de reintegrare, ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, precum și șeful Reprezentanței Varnița a Oficiului Avocatului Poporului. Directorul instituției, Ion Bucioc, a spus că festivitatea a fost bine organizată, fără primejdii pentru copii.

Nu suntem uitați, suntem susținuți de către partea dreaptă a Nistrului și Uniunea Europeană. Ceea ce facem, facem bine”, a spus directorul instituției pentru Teleradio-Moldova.

În acest an, 205 elevi au finalizat cursurile, dintre care 16 sunt absolvenți, inclusiv cinci ai ciclului liceal.

Noi ceea ce am făcut pe parcursul a 12 ani au fost niște lucruri binevenite. Elevii au deprins și au format competențele curriculare, specifice la fiecare disciplină. Vor fi apți pentru a demonstra acest lucru în cadrul examenelor de finalitate, atât absolvenții gimnaziului, cât și cei de liceu, și vor obține diploma binemeritată de absolvire a studiilor”, a adăugat directorul.

Reprezentanții Biroului politici de reintegrare au transmis un mesaj oficial de felicitare din partea viceprim-ministrului pentru reintegrare, adresat elevilor, cadrelor didactice și întregului personal din sistemul educațional. În mesaj a fost exprimată aprecierea și recunoștința pentru efortul și reziliența de care a dat dovadă colectivul liceului în menținerea valorilor educaționale și identitare, în pofida presiunilor constante din partea autorităților separatiste.

Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”
Sursa: Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”

Contactați de Teleradio-Moldova, și alți directori ai școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană au confirmat că festivitățile dedicate Ultimului Sunet s-au desfășurat fără incidente. Directoarea Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt" din orașul Grigoriopol, Eleonora Cercavschi, a precizat că ceremonia de încheiere a anului școlar va avea loc pe 31 mai.


Problemele celor opt școli cu predare în limba română din regiunea transnistreană datează încă din anii ’90, când administrația de la Tiraspol a interzis utilizarea alfabetului latin. În 2004, regimul separatist a încercat să închidă aceste instituții, recurgând la sechestrarea clădirilor și la intimidarea elevilor și profesorilor.

În 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a condamnat Federația Rusă pentru încălcarea dreptului la educație în cazul a trei licee – „Evrica” din Rîbnița, „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol și „Alexandru cel Bun” din Tighina. În 2018, CtEDO a pronunțat o nouă hotărâre în dosarul instituțiilor românești din Transnistria, obligând Federația Rusă să plătească despăgubiri de zeci de mii de euro. Până în prezent, aceste hotărâri nu au fost executate.

Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”
Sursa: Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”
Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”
Sursa: Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”
Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”
Sursa: Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”
Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”
Sursa: Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”
Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”
Sursa: Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”
Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”
Sursa: Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”
Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”
Sursa: Facebook // Liceul Teoretic „Evrika”
Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult