Social

Două subterane din centrul Chișinăului sunt în reparație. Oamenii spun că lucrările ar trebui făcute cât mai repede

Două subterane din centrul capitalei au intrat în reparație. Din lipsă de bani, însă, Primăria Chișinău a decis ca, în acest an, să fie reparate doar scările și pereții pasajelor subterane. Deși salută decizia autorităților locale, oamenii spun că lucrările ar trebui făcute cât mai repede, deoarece în prezent, prin aceste subterane nu pot traversa strada persoanele cu dizabilități și nici mămicile cu cărucior.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Trecerea subterană de la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt cu strada Ismail arată ca după război. De aici a fost scos tot pavajul, iar oamenii care se văd nevoiți să traverseze drumul spun că merg pe aici cu acuratețe, pentru că, în caz contrar, riscă să se împiedice.

„Era necesar ca ele să fie reparate, dar este mai incomod. Era suportabil nu era dezastruoasă, dar o reparație nu strică, pentru securitate.”;

„Scările, la moment, este greu de mers pe ele, dar sperăm că vor fi reparate. Merită încă multe reparații, renovări.”;

„Sunt foarte rele, trebuie de făcut, de înnoit. Poate să se întâmple ceva și sperăm pe viitor să se repare.”;

„- Este greu, greu. - Trebuie reparată? - Trebuie, ca în partea cealaltă.”

Potrivit pretorului sectorului Centru, banii alocați în acest an de Consiliul municipal Chișinău pentru renovarea celor două subterane nu sunt suficienți pentru toate lucrările, dar el speră să obțină suma necesară în 2024.

„Acestea sunt ultimele două subterane, care nu au fost renovate din sectorul Centru. Ambele subterane în care au fost inițiate lucrările anul acesta, până la finele anului vor fi finisate”, menționează pretorul sectorului centru, Vadim Hîncu.

Potrivit autorităților municipale, pentru repararea scărilor și pereților subteranei din bulevardul Iurie Gagarin au fost alocate două milioane de lei, iar pentru subterana de pe strada Ismail au fost alocate patru milioane de lei.

Citește mai mult