Mureșan: „R. Moldova va primi, în perioada imediat următoare, 300 de milioane de euro prefinanțare din Planul de creștere”

Republica Moldova va primi, în perioada imediat următoare, 300 de milioane de euro prefinanțare din Planul de creștere de 1,9 miliarde de euro. Anunțul a fost făcut de președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, Siegfried Mureșan, pe pagina sa de Facebook, după o întrevedere avută la Bruxelles cu premierul Dorin Recean.
„Sunt convins că premierul Dorin Recean va ști să administreze bine acești bani. Se va asigura că banii vor ajunge rapid la oamenii care au nevoie, în investiții în infrastructură, drumuri, școli, spitale, grădinițe”, a arătat Mureșan.
Totodată eurodeputatul a dat asigurări că statul nostru va beneficia în continuare de sprijin în procesul de integrare europeană.
„Vom fi alături de Republica Moldova, la fel cum și ei au fost alături de noi. Vom apăra împreună parcursul european al Republicii Moldova și parcursul european al României”, a adăugat europarlamentarul.
Amintim că Parlamentul European a votat, pe 11 martie curent, aprobarea finală a Planului de creștere în valoare de 1,9 miliarde de euro pentru R. Moldova - o inițiativă lansată de Comisia Europeană în octombrie 2024. Acesta prevede alocarea a 400 de milioane de euro sub formă de granturi nerambursabile și împrumuturi avantajoase în sumă de 1,5 miliarde de euro. Debursarea fondurilor este condiționată de respectarea unor principii democratice precum alegeri libere, presă independentă, funcționarea justiției și garantarea drepturilor omului.
Fondurile vor putea fi transferate în tranșe, în perioada 2025–2027, în funcție de îndeplinirea unor condiționalități de reformă, iar plățile efective vor putea fi realizate până la 30 iunie 2029. 75% din împrumut va fi utilizat pentru sprijin bugetar, iar 25% - pentru finanțarea proiectelor investiționale.