Social

Rămas-bun, Maestre: Priveghi pentru Eugen Doga la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”

TRM
Sursa: TRM

Rude, colegi de breaslă, dar și cei care l-au iubit și i-au admirat creația au venit să-i aducă un ultim omagiu maestrului Eugen Doga. Corpul neînsuflețit al marelui compozitor a fost depus în această seară la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” din Chișinău, unde a fost oficiată slujba de priveghi. Oamenii au adus flori, au aprins lumânări și au păstrat un moment de reculegere în memoria artistului care a lăsat o moștenire muzicală de neprețuit.

TRM
Sursa: TRM

Cuvintele de despărțire din slujba de priveghi erau la unison cu starea de spirit a oamenilor care au venit să-i aducă un ultim omagiu lui Eugen Doga.

Mare tristețe, ne-a părăsit un om de valoare al țării noastre, un om care își iubește neamul, un om al muzicii, eu aș zice că e un om lumină. Nu pot vorbi despre Eugen Doga la trecut.

Am crescut cu cântecele dumnealui și o să-mi aduc aminte de fiecare dată „Maria Mirabela” și copiii mei o ascultă.

Așa muzică cum a scris el n-a scris nimeni.

Atât de mult l-am iubit, l-am stimat ca om și artist. Valoarea lui, care a dus la cunoașterea acestei țări, îmi pare că el e pe primul loc.

TRM
Sursa: TRM
TRM
Sursa: TRM

La priveghiul compozitorului Eugen Doga a venit și Vitalie Advahov, care spune că a pierdut un om foarte apropiat.

Simt de parcă l-am pierdut pe tata, pentru că, pentru mine, Eugen Doga a fost ca un mentor și ca un tată. M-a susținut în cariera mea solistică de acordeonist. Mai mult de 20 de ani am cântat „Pârăiașele” și „Cascadele”. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Maestre, vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru noi!

Ceea ce simt acuma este un gol imens nu doar în sufletul meu, dar în interiorul culturii românești, pentru că Eugen Doga a reprezentat spiritualitatea românească în ciuda faptului că venea din Transnistria, de la Mocra. A știut să se ridice deasupra tuturor intemperiilor timpului și să facă nu numai muzică, dar să creeze un model de viață”, menționează directoarea ICR „Mihai Eminescu”, Monica Babuc.

TRM
Sursa: TRM

Joi dimineață, la Biserica „Sf. Teodora de la Sihla” va avea loc serviciul divin, după care ceremonia funerară va continua la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Eugen Doga va fi înmormântat la Cimitirul Central din capitală.

TRM
Sursa: TRM
Silvia Dorogan

Silvia Dorogan

Autor

Citește mai mult