Economic

„Situație tensionată”: Transnistria se confruntă cu lipsa gazului lichefiat în benzinării

Point.md
Sursa: Point.md

Benzinăriile de pe teritoriul Transnistriei nu mai comercializează, de la miezul nopții, gaz lichefiat. Așa-zisele autorități de la Tiraspol au anunțat că gazul comprimat va fi furnizat doar pentru vehiculele paramilitare de urgență și cele specializate.

Ieri-seară, la benzinăriile din stânga Nistrului erau cozi imense, formate de șoferii care au venit să-și alimenteze automobilele.

Potrivit liderului autoproclamat de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, situația livrărilor de gaze către Transnistria „rămâne tensionată”.

„Din păcate, situația rămâne tensionată și nu există garanții clare. Colaborăm cu Alexandr Valentinovici Novak (vicepremierul rus – n.r.) și el face tot posibilul ca Transnistria să aibă gaze”, a declarat astăzi Vadim Krasnoselski, citat de RIA Novosti.

Amintim că, în luna ianuarie curent, „Gazprom” a stopat livrările de gaze către Transnistria, după ce a expirat contractul ruso-ucrainean privind tranzitarea teritoriului Ucrainei.

Acest fapt a generat o criză energetică în regiune, locuitorii transnistreni rămânând fără căldură și energie electrică timp de mai multe ore pe zi, în plină iarnă.

Începând cu 1 februarie, aprovizionarea a fost reluată inițial prin achiziții de gaze de pe piețele europene cu bani alocați de Uniunea Europeană și ulterior printr-un împrumut acordat de Federația Rusă regiunii transnistrene a R. Moldova.

Citește mai mult