Alertă de călătorie pentru Israel: MAE îndeamnă cetățenii să evite deplasările în regiune

Moldovenii care se află în Israel sau intenționează să călătorească în acest stat sunt îndemnați să fie extrem de precauți sau să evite deplasarea. Situația de securitate este instabilă, iar riscul de escaladare rămâne ridicat. Avertismentul vine din partea Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, care a activat și Celula de Criză cu scopul de a monitoriza în regim permanent evoluția situației și a coordona măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor moldoveni aflați în zonă.
Autoritățile le recomandă cetățenilor să se informeze constant din surse oficiale și să urmeze cu strictețe instrucțiunile autorităților locale, să rămână în apropierea adăposturilor antiaeriene, să evite deplasările în nordul și sudul Israelului, să reducă ieșirile din locuințe la strictul necesar și să evite zonele aglomerate și transportul public.
În acest moment, aeroporturile din Israel, inclusiv Ben Gurion, și-au suspendat temporar activitatea, iar porturile și punctele de trecere a frontierei cu Egipt și Iordania sunt blocate sau închise.
Cetățenii moldoveni sunt rugați să verifice în permanență regimul zborurilor și să țină legătura cu companiile aeriene pentru actualizări privind eventuale anulări sau modificări de itinerar.
Date de contact utile pentru asistență consulară de urgență:
Ambasada Republicii Moldova în Israel: +972 54 564 38 03
Centrul de Apel al MAE din Chișinău (non-stop): +373 22 788 722
Email pentru situații de urgență: [email protected]
Amintim că vineri, 13 iunie, cursa aeriană Chișinău–Tel Aviv a fost anulată ca urmare a atacurilor aeriene lansate de Israel asupra Iranului.
Israelul a lansat, vineri-dimineață, o amplă operațiune militară asupra unor ținte strategice din Iran, inclusiv instalații nucleare, fabrici de rachete și baze militare.
Drept răspuns, Iranul a lansat peste 100 de drone în direcția Israelului, iar state din regiune, printre care Iordania și Irak, au închis spațiul aerian. Germania și Qatar au anunțat, de asemenea, suspendarea zborurilor către Iran.
Potrivit presei iraniene, în urma atacurilor aeriene, mai mulți lideri militari iranieni au fost uciși. Au fost raportate și victime în rândul unor oameni de știință implicați în programul nuclear iranian.
Consiliul de Securitate al Israelului a emis o alertă pentru cetățenii israelieni din străinătate, recomandând măsuri sporite de precauție, în timp ce spațiul aerian israelian rămâne închis, sub regim de urgență.