Ședință fără rezultat în dosarul Ciochină: procesul bate pasul pe loc

Dosarul lui Nicanor Ciochină, acuzat de omorul lui Mihăiță de la Boldurești, bate pasul pe loc. Ședința de vineri, în care urmau a fi examinate probele video din dosar, s-a încheiat fără rezultat.

Avocații inculpatului au cerut recuzarea procurorului de caz, după ce în spațiul public au apărut informații că Ciochină s-ar fi baricadat la domiciliu, cu scopul de a nu se prezenta la ședință. Amendat anterior pentru că a lipsit de la ședințe, Ciochină s-a prezentat totuși în fața magistraților. Solicitarea apărării a fost respinsă, magistrații stabilind o nouă ședință de judecată pentru 26 iunie.
Nicanor Ciochină a declarat presei că nu a fost nicio baricadare. Mai mult, acesta ar fi știut despre încheierea instanței privind aducerea silită în fața magistraților, așa că a decis să se prezinte benevol în instanță.
Când eu m-am întâlnit cu poliția, ei dau știre în presă că eu m-am baricadat în casă, pe când eu am fost la primărie de dimineață, m-am întâlnit și cu polițiștii la ora 10:00. Asta duce spre o direcție, că CEC ar urma să invalideze alegerile și ei deja pregătesc opinia publică.
Avocatul inculpatului susține că acuzarea nu deține probele necesare pentru a demonstra vinovăția lui Ciochină. Acesta a fost un alt motiv pentru care apărarea a cerut recuzarea procurorului de caz.

Procurorul de caz a respins acuzațiile, calificând gestul apărării drept o nouă tentativă de tergiversare a dosarului.
„Eu nu m-am pronunțat niciodată asupra vinovăției inculpaților în prezenta cauză penală, m-am pronunțat doar asupra probatoriului, asupra probelor și, dacă a fost astăzi o încercare de a tergiversa, nu pot să dau o apreciere”, a menționat procurorul Alexandru Butnaru.

Prezentă la ședința de judecată, mama lui Mihăiță s-a arătat dezamăgită de evoluțiile în dosar. Raisa Ciurel spune că va continua să lupte și că va prezența instanței probe care demonstrează că Ciochină ar fi încercat să-i propună bani. Primarul neagă că ar fi făcut acest lucru.
„A venit cineva la mine și mi-a spus că: Uite, vrea să vină cineva din rudele lui Ciochină să îți dea cinci mii de euro. A fost mai înainte, băiatul cred că avea jumătate de an de când era decedat. Înainte ca dosarul să ajungă în instanță sau cred că deja era în instanță”, povestește Raisa Ciurel.

Între timp, în fața Judecătoriei, un grup de persoane a protestat în semn de solidaritate cu mama lui Mihăiță.
Mulți au acuzat-o pe doamnă ca ea să ierte. Există iertare pentru cei care se căiesc, dar dacă omului nici nu îi pare rău, nici nu își cere iertare, atunci trebuie justiția să ia măsuri.
Foarte urât! Asta ne îngrijorează și pe noi ca părinți pentru copiii noștri. Cred că e foarte urât ce se face din partea justiției.

Următoarea ședință va avea loc pe data de 26 iunie. Amintim că dosarul în care Nicanor Ciochină este acuzat de omorul lui Mihăiță Beșliu a ajuns în instanță în luna iunie 2024. De atunci, au avut loc mai multe ședințe de judecată, însă multe dintre acestea au fost amânate, inclusiv din cauza absenței martorilor și apărătorilor. Ciochină este învinuit că, în seara de 19 februarie 2024, l-a accidentat mortal pe Mihăiță și a fugit de la locul faptei. El a încercat să șteargă urmele accidentului și s-a eschivat de la urmărirea penală.