Social

Altercații cu oamenii legii în centrul Chișinăului: mai multe persoane au încercat să blocheze Marșul Pride

NewsMaker
Sursa: NewsMaker

Un grup de preoți și enoriași a încercat să împiedice astăzi desfășurarea Marșului Pride, provocând altercații cu forțele de ordine. În imaginile surprinse de NewsMaker se vede cum protestatarii au încercat să forțeze cordonul format de oamenii legii, iar unii au devenit violenți.

Nemulțumiți că Poliția le-a blocat accesul către marșul comunității LGBT, manifestanții au scandat: „Nu aveți dreptul!”, „E păcat ce fac ei acolo!”.

Potrivit NewsMaker, mai multe persoane, printre care și un bărbat cu un copil în brațe care ar fi încercat să rupă cordonul poliției, au fost reținute de oamenii legii.

Contactată de Teleradio-Moldova, ofițerul de presă al Poliției, Mariana Bețivu, a declarat că această întrunire nu a fost declarată, iar pentru a preveni perturbarea ordinii și siguranței publice, forțele de ordine au intervenit pentru a direcționa participanții la marșul LGBTQ pe o altă stradă.

„La un moment dat, o persoană cu comportament agresiv a încercat să forțeze cordonul carabinierilor. Gravitatea situației a fost accentuată de faptul că persoana a implicat un copil în acțiunea sa, punându-i în pericol integritatea fizică. Intervenția promptă a forțelor de ordine a permis imobilizarea persoanei, evitând posibile consecințe mai grave”, a declarat Mariana Bețivu.

Poliția condamnă orice formă de violență și reiterează apelul către participanții la întruniri să dea dovadă de responsabilitate, respectând indicațiile forțelor de ordine și normele legale privind desfășurarea pașnică a evenimentelor publice.

Marșuri paralele în Chișinău: unii promovează familia tradițională, alții - drepturile LGBTQ+

La Chișinău se desfășoară astăzi, 15 iunie, două marșuri cu mesaje opuse: Marșul Familiei, organizat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova în sprijinul valorilor tradiționale, și Marșul Pride, dedicat promovării drepturilor și vizibilității comunității LGBTQ+ din țara noastră. Pentru a preveni eventuale confruntări, Poliția a stabilit trasee separate pentru cele două manifestații.

Marșul Familiei a pornit din fața blocului „A” al Academiei de Studii Economice a Moldovei și a continuat pe bulevardul Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, cu destinația finală în scuarul din fața Catedralei Mitropolitane.

În frunte cu Igor Dodon și mai mulți deputați socialiști, participanții au scandat: „Vrem familii unite la noi în țară!”, „Statul înseamnă familie”, „Vor exista familii, va exista și țara” sau „Familie, pace, Moldova!”.

Pe fundalul clopotelor și rugăciunilor rostite în fața Catedralei din centrul Chișinăului, mai mulți vorbitori au reiterat mesajul că „familia este unul din pilonii societății”.

„Catedrala este inima creștinismului, mă bucur că s-a ales acest loc pentru a veni în susținerea familiei tradiționale. Dumnezeu a creat bărbatul și femeia, un alt tip de creatură decât bărbat - femeie - copii nu există. De aceea, vă îndemn să promovați aceste lucruri creștine”, a declarat în fața mulțimii Dinari Cojocaru, consilier municipal PSRM.

În paralel, Marșul Pride are loc pe strada București, începând din zona intersecției cu strada Ismail, și continuă pe strada Mihail Kogălniceanu, până în scuarul Consiliului Europei. Poliția asigură securitatea publică pentru a preveni posibile incidente.

„Noi existăm, suntem cetățeni care plătesc taxe, noi trebuie să ne bucurăm de toate drepturile pe care le au toți cetățenii. Noi vrem să arătăm că suntem oameni obișnuiți, zâmbitori, noi nu suntem niciun fel de pericol nici pentru societate, nici pentru țară”, a declarat Angelica Frolov, director Genderdoc-M.

Amintim că, anterior, pe 15 mai, Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a adoptat, cu votul a 27 de consilieri, proiectul care interzice organizarea marșurilor LGBT în capitală. Pe 9 iunie, Cancelaria de Stat a solicitat anularea deciziei CMC. În aceeași zi, Consiliul pentru Egalitate a declarat că respectiva decizie a CMC reprezintă o „situație de discriminare directă” pe criterii de orientare sexuală și identitate de gen.

Marșul Pride în Republica Moldova, cunoscut și ca Moldova Pride, este un eveniment anual organizat pentru a promova drepturile și vizibilitatea comunității LGBTQ+ din țară. În ultimii ani, acesta a fost un subiect sensibil din cauza diviziunilor sociale și politice din Republica Moldova.

Citește mai mult