Economii de circa 3 milioane de lei lunar: mai multe stații de cale ferată din R. Moldova vor deveni puncte de oprire

Douăzeci și una din cele 71 de stații de cale ferată din R. Moldova vor fi transformate în puncte de oprire, până la finele anului curent. Măsura face parte dintr-un proces de optimizare a structurii și a procesului de producție, explică Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM).
Această transformare înseamnă că stațiile respective nu vor mai beneficia de personal sau alte facilități, cum ar fi primirea și eliberarea bagajului. Mai nou, trenurile vor opri în acele puncte doar pentru a urca sau coborî pasageri.
„Specialiștii au studiat și analizat logistica operațiunilor de transport de marfă pe linia de cale ferată din țară și au stabilit că o parte din infrastructura feroviară nu este utilizată de mulți ani în procesul de producție. Totodată, întreținerea și deservirea acestor porțiuni de cale ferată, a clădirilor și construcțiilor auxiliare duce la cheltuieli nejustificate, agravând situația financiară dificilă a întreprinderii”, precizează instituția într-un comunicat de presă.
Prin această măsură, CFM estimează economii de circa 3 milioane de lei lunar, bani care vor fi redirecționați către achitarea restanțelor salariale, eficientizarea activității și consolidarea stațiilor de joncțiune din apropiere.
La începutul lunii iunie curent, CFM, care se confruntă cu probleme financiare, înregistrând inclusiv restanțe de câteva luni la plata salariilor, a mai anunțat că 30 de treceri la nivel cu calea ferată din țară vor deveni nedirijate și vor fi semnalizate doar cu indicatoare rutiere. Măsura a fost condiționată de lipsa fondurilor suficiente, au explicat atunci reprezentanții CFM, care au avertizat șoferii să circule cu maximă prudență.