Politic

„Publicitate de stat”: mesaje oficiale promovate cu bani publici în mass-media

O inițiativă legislativă care reglementează pentru prima dată conceptul de publicitate de stat și stabilește criterii transparente de distribuire a fondurilor publice către mass-media a fost avizată astăzi de Guvern și de Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media și va fi propusă Parlamentului spre examinare în prima lectură.

Prin modificările propuse la Legea cu privire la publicitate sunt introduse definiții clare pentru termeni precum entitate din sectorul public, mesaj de interes public și publicitate de stat.

Concret, publicitatea de stat va însemna promovarea, publicarea sau difuzarea – contra cost – a mesajelor oficiale, anunțurilor publice sau campaniilor de informare în numele unei instituții publice, prin orice serviciu mass-media sau platformă online.

Proiectul introduce și un capitol nou dedicat exclusiv publicității de stat, unde sunt stabilite regulile de alocare a fondurilor publice. Criteriile vor include diversitatea serviciilor media, independența editorială, profilul tematic, limba și publicul-țintă, respectarea normelor deontologice și transparența surselor de finanțare.

De asemenea, fiecare entitate publică va fi obligată să elaboreze un plan anual de difuzare a mesajelor de interes public, cu detalii despre obiective, buget, perioadă de implementare și canalele de comunicare utilizate. Planul va fi publicat pe site-ul instituției, iar atât entitățile publice, cât și furnizorii media vor prezenta anual rapoarte privind publicitatea de stat difuzată.

Totodată, proiectul reglementează și difuzarea gratuită a mesajelor de interes public, însă acest lucru va fi posibil doar cu acordul difuzorului.

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, astăzi, avizul la acest proiect de lege, cu recomandarea de a perfecționa anumite aspecte tehnico-juridice, precum armonizarea terminologiei utilizate în proiect; desemnarea clară a autorității competente pentru evaluarea și cuantificarea criteriilor de selecție în alocarea fondurilor publice; detalierea structurii raportului anual care urmează a fi prezentat de entitățile publice; introducerea posibilității semnării contractelor de publicitate și în format electronic.

Proiectul urmărește să asigure transparența, obiectivitatea și nediscriminarea în distribuirea fondurilor publice pentru publicitatea de stat și mesajele de interes public, în conformitate cu normele europene și cu valorile democratice la care aspiră Republica Moldova”, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan, la ședința Guvernului.

Potrivit aceleiași surse, aceste modificări legislative sunt esențiale pentru „asigurarea unei comunicări publice responsabile, a unui climat mediatic echitabil și pentru consolidarea statului de drept, în contextul parcursului european al Republicii Moldova”.

Menționăm că proiectul a fost elaborat de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate, cu sprijinul experților de la Consiliul Audiovizualului, Ministerul Culturii, Agenția Achiziții Publice și consultanților juridici specializați în armonizarea legislației naționale cu normele UE.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult