Daniel Dumbravanu, fotbalistul reprezentativei Republicii Moldova, noul fundaș al echipei CFR Cluj
Fotbalistul reprezentativei Republicii Moldova, Daniel Dumbravanu, și-a găsit o nouă echipă de club după ce a fost titular în meciul cu Italia din preliminariile Campionatului Mondial.

Fundașul a semnat CFR Cluj, vicecampioana și deținătoarea Cupei României. Dumbravanu și-a început cariera la Zaria Bălți, iar la vârsta de doar 17 ani, a ajuns în Italia la Genoa. El a evoluat la tineret, dar a jucat și la prima echipă a clubului. În peninsulă, Daniel a mai evoluat pentru Pescara, Lucchese, Siena, SPAL și Messina, iar pe parcursul carierei a mai fost legitimat și la clubul cipriot APOEL Nicosia. Daniel Dumbravanu are în palmares și 6 meciuri la prima reprezentativă a Republicii Moldova.