Rezultate slabe la examene într-un gimnaziu din nordul țării: doar un elev a promovat la matematică

Rată de promovare alarmantă a examenelor de absolvire într-un gimnaziu din nordul țării. Doar un elev a luat notă de trecere la matematică, iar jumătate au picat și proba la limba română. Conducerea instituției pune rezultatele slabe pe seama lipsei de implicare a părinților. Între timp, alte gimnazii din același raion înregistrează medii mai bune și sunt elevi care au contestat rezultatele, în speranța obținerii unui punctaj mai mare.

La gimnaziul din Cremenciuc, raionul Soroca, învață 68 de elevi. Din cei zece absolvenți ai instituției, nouă nu au reușit să treacă examenul la matematică, iar cinci au picat proba la limba română. Pentru că au obținut punctaje foarte mici, elevii nici măcar nu au depus contestații. Conducerea școlii dă vina pe părinți, care, spune ea, nu s-au implicat suficient în încurajarea copiilor să învețe.
„- Am depus foarte mult efort, am vorbit foarte des și cu părinții și cu elevii. Cred că factorul principal este scăderea intelectului de la sate, a părintelui și pe urmă a elevului, pentru că profesorul la cursuri merge întotdeauna, întotdeauna este în pas cu cerințele de la minister. Nu rămânem în urmă. Nu avem nicio contestație”, spune Valentina Bulmaga, directoarea gimnaziului.
Alte două gimnazii din raion - Schineni și Răcovăț - au avut rezultate bune la examene. Toți cei 17 absolvenți ai gimnaziului din Șchineni au promovat, iar media generală a fost de 7,73.
*„În ce constă succesul? Cred că în lucrul încontinuu - la lecții, după lecții, în timpul recreației, ceea ce a adus rezultate finale bune. Cea mai mică este nota 6, cea mai mare este 9. Am exersat cu teste, am procurat teste și cu programa de examene am lucrat foarte mult”, menționează profesorul de matematică Marin Rotari.
Deși au luat note bune, unii elevi au contestat rezultatele. Ei speră chiar la nota 10.
„Avem contestații la matematică și la istorie. În mod individual copiii când și-au analizat lucrările au considerat că au toate șansele de a obține un alt punctaj și o altă notă”, explică Lilia Pocitari, directoarea gimnaziului.
Contestațiile vor fi examinate în perioada 25 iunie - 1 iulie, iar rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi anunțate pe data de 2 iulie.