Nicanor Ciochină va contesta decizia instanței care i-a invalidat mandatul de primar la Boldurești

Nicanor Ciochină din satul Boldurești, raionul Nisporeni, va contesta decizia Judecătoriei Ungheni de pe 25 iunie, prin care a fost anulată hotărârea Consiliului Electoral din Boldurești privind validarea mandatului său de primar. În caz de eșec în instanță, Ciochină, cercetat penal pentru accidentarea mortală a unui copil, spune că va candida din nou la funcția de primar.
„Un antrenament pentru toamnă. Să arunci voturile oamenilor la coș... (...) Judecătorul nu a vrut să ia cartoful acesta fierbinte cu mâna lui și nici CEC-ul, pentru că nu sunt încălcări.
- O să contestați această decizie?
- Da.
- În caz că sunt organizate alegeri din nou, o să mai candidați?
- Da.
- Care e motivația?
- De ce candidez? Pentru că am început lucruri în sat și trebuie să le finalizez. Am foarte multe proiecte pe care urmează să le finalizăm”, le-a spus Ciochină astăzi jurnaliștilor, în timp ce se afla la o nouă ședință de judecată în dosarul în care este învinuit că a lovit mortal un adolescent din același sat și a părăsit locul accidentului.
„Au fost examinate mijloacele materiale de probă în continuare. Ce fel de probe? Înregistrările video. Nu o să mă expun până la dezbaterile judiciare. Pe 15 august urmează să continuăm cu examinarea probelor”, a declarat procurorul Alexandru Botnaru.
Precizăm că, pe 25 iunie, Judecătoria Ungheni a decis să anuleze hotărârea luată de Consiliul Electoral din Boldurești, care confirma desfășurarea turului doi al alegerilor locale din 1 iunie 2025 și îl declara pe Nicanor Ciochină primar al comunei.
Hotărârea este definitivă și executorie de la pronunțare, dar poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Nord în termen de trei de zile din momentul pronunțării.
Comisia Electorală Centrală a precizat astăzi că a luat act de dispozitivul hotărârii instanței de judecată și atrage atenția că aceasta poate fi pusă în executare doar după emiterea unei hotărâri definitive.