Cetățenii UE vor obține mai ușor drept de ședere în R. Moldova

Condiții clare și simplificate de intrare și ședere în Republica Moldova pentru cetățenii Uniunii Europene! Guvernul a aprobat, pe 2 iulie, un proiect de lege care facilitează libera circulație și simplifică procesul de obținere a dreptului de ședere pe teritoriul Republicii Moldova pentru toți cetățenii Uniunii Europene, cetățenii statelor semnatare ale Acordului Schengen și membrii familiilor acestora.
Potrivit unui comunicatal Guvernului, cetățenii UE se vor bucura de acces liber pe piața muncii, tratament egal și de protecția muncii, în aceleași condiții ca cetățenii Republicii Moldova.
Proiectul reglementează, de asemenea, drepturile membrilor de familie ai cetățenilor UE, care vor putea trăi, studia și munci în țara noastră.
Pentru a beneficia de dreptul de ședere pe o perioadă mai mare de 90 de zile, cetățenii UE vor trebui să obțină o carte de rezidență, procedura fiind simplă, rapidă și transparentă. Cartea de rezidență va fi eliberată în cel mult trei zile lucrătoare și va fi valabilă pe o perioadă de cinci ani, fără necesitatea motivării scopului șederii.
Sunt prevăzute și condițiile de eligibilitate pentru dreptul de ședere permanentă pe teritoriul Republicii Moldova, după o ședere legală și continuă de cel puțin cinci ani.
Totodată, sunt stipulate situațiile în care persoanelor li se poate interzice intrarea și ieșirea din/în țară, în cazuri justificate legate de securitate, ordine publică sau sănătate, precizează sursa citată.