Alocații mai mari pentru participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, de la 1 august

Participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomică Electrică Cernobîl vor primi, începând cu 1 august curent, alocații lunare de stat majorate cu 250 de lei.
Potrivit unui proiect de lege votat, pe 3 iulie, în lectură finală de către Parlament, alocații majorate vor primi persoanele cu dizabilități din rândul militarilor, ofițerilor de informații și securitate, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și din sistemul administrației penitenciare, a căror dizabilitate este cauzată de rănire, contuzionare sau schilodire la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobîl.
În lista beneficiarilor au fost incluse și persoanele încadrate în grad de dizabilitate care au fost trimise în deplasări de serviciu de către ministere, departamente, întreprinderi și organizații, precum și persoane care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au dobândit dizabilitate în urma intervențiilor pentru lichidarea consecințelor avariei.
De asemenea, de alocații majorate vor beneficia soții supraviețuitori ai participanților la lichidarea avariei, unul dintre părinții participanților decedați, precum și participanții care au venit în anul 1986 din zona de înstrăinare și au primit cetățenia Republicii Moldova.
Potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în total, circa 1.513 persoane vor primi alocații majorate, pentru care Guvernul va aloca 4 milioane de lei.