Economic

14 antreprenori moldoveni au primit granturi pentru digitalizarea afacerii

Vor să dezvolte medicina, să reducă deșeurile din plastic sau să facă turismul mai accesibil. Acestea sunt doar câteva idei de afaceri din cele 14 care au fost selectate pentru a primi granturi de până la 500 de mii de lei prin care vor susține inovațiile digitale. Acest lucru a fost posibil grație unui program gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Cele 14 afaceri selectate pentru finanțare se concentrează pe domenii de activitate precum telemedicina, turismul, industria prelucrătoare și serviciile de reciclare a deșeurilor. Printre câștigătorii de granturi se numără și antreprenoarea Cristina Tocari. La întreprinderea ei plasticul reciclat căpătă o a doua viață, transformându-se în accesorii.

„Acum suntem fericiți că putem trece la următoarea etapă de dezvoltare a companiei. Banii vor fi investiți în utilaj, luăm patru piese de utilaj care ne vor permite să fim mai eficienți în proces”, spune Cristina Tocari.

În cadrul programului desfășurat în perioada noiembrie - decembrie 2022 au fost recepționate 70 de aplicații.

„Prelucrarea produselor organice de origine animală și vegetală și transformarea lor cu ajutorul bacteriilor și insectelor în îngrășăminte organice lichide. Urmează să cumpărăm un utilaj nou, foarte performant”, spune antreprenorul Vladimir Anton.

„Noi dezvoltăm un dispozitiv medical care o să monitorizeze febra, oximetria, bătăile inimii copilului. O să fie fixat pe copil și 24/24 o să ne dea pe telefon toate datele despre starea sănătății copilului”, povestește antreprenoarea Marcela Bejan.

Programul are drept obiectiv promovarea inovațiilor tehnologice, accelerarea implementării economiei digitale, circulare și tehnologice.

„Am văzut și în perioada COVID cât de important este să aplici instrumente digitale”, menționează ministrul Economiei, Dumitru Alaiba.

„Antreprenorii au o perioadă de circa șase luni la dispoziție să implementeze proiectul investițional, ulterior încă doi ani de zile ei sunt sub monitorizarea noastră ca să vedem cum își dezvoltă afacerile, care a fost impactul intervenției statului”, spune directorul ODA, Dumitru Pîntea.

Suma totală a granturilor oferită de stat depășește 5,6 milioane de lei.

Citește mai mult