„Afaceri-bombă” sau „profituri rapide”. Pagube de 100 de milioane de lei, cauzate victimelor ce au căzut în plasa escrocilor de pe internet

Pe rețelele de socializare apar tot mai des anunțuri false făcute cu ajutorul tehnologiei. Poliția avertizează că aceste materiale folosesc inteligența artificială pentru a crea clipuri sau imagini în care apar, în situații inventate, persoane publice, politicieni sau alte persoane cunoscute, dar și numele unor instituții bancare. În primele șase luni ale anului curent, au fost raportate peste 300 de astfel de cazuri, iar pagubele au depășit suma de 100 de milioane de lei.
Oamenii legii se referă la răspândirea înregistrărilor video și a imaginilor foto, modificate cu ajutorul programelor specializate, generând conținut „deepfake” - conținut falsificat cu ajutorul inteligenței artificiale. Postările conțin publicitate despre posibilitatea obținerii rapide a unor venituri mari, sub pretextul participării într-un program financiar susținut de oficiali ai statului.
Cum funcționează escrocheria
Odată ce postarea este accesată, utilizatorul este redirecționat către un site web care colectează date cu caracter personal (nume, prenume, număr de telefon sau datele cardului bancar), iar în scurt timp, utilizatorul este apelat telefonic (de cele mai dese ori purtând discuții în limba rusă) și îi sunt comunicate informații false cu privire la faptul că cetățenii pot deveni mai bogați, investind inițial o sumă mică de bani.
Potrivit Poliției, suspecții solicită victimelor să efectueze transferuri de bani pe conturi străine prin intermediul sistemelor rapide de plăți, cum ar fi: Western Union, Money Gram, sau să instaleze pe dispozitivele deținute - telefon, calculator - unele aplicații ce asigură controlul de la distanță, de exemplu, AnyDesk sau TeamViewer, și să le folosească pentru transferurile bancare de pe cardurile de plată ale victimelor.
După ce primesc banii, escrocii creează conturi personale pe pagini web fictive, în care sunt indicate sumele de bani depuse, dar și informații false cu privire la veniturile obținute. Odată cu acumularea unui venit ce depășește de 4-10 ori sumele depuse, suspecții solicită adițional achitarea unor taxe inventate - plata impozitelor pe venit, comisioane de transfer bancar, taxe pentru obținerea unor acte permisive de transfer bancar. De asemenea, aceștia se pot prezenta drept juriști ce pot ajuta la debitarea veniturilor obținute.
Informați poliția sau banca, dacă ați căzut în capcană
Până la momentul actual, polițiștii au identificat mai multe denumiri ale unor platforme fictive de investiții. Săptămânal, sunt emise solicitări către platformele digitale și serviciile de hosting pentru eliminarea materialelor false, inclusiv a celor generate prin tehnologia Deepfake sau a altor informații false, care pot afecta siguranța publică sau pot induce în eroare opinia publică.
Oamenii legii le sugerează cetățenilor să fie atenți la reclame, „oferte miraculoase”, „afaceri-bomba”, „profituri rapide”, „investiții garantate de stat”, „investiții garantate de băncile din Republica Moldova”, „investițiile garantate de persoane cu funcții de demnitate publică sau persoane publice influente”.
În cazul în care ați căzut în capcana infractorilor, informați imediat poliția și unitatea bancară.