CFR Cluj, victorie categorică în Superliga românească de fotbal
CFR Cluj continuă cursa de urmărire a liderului Farul Constanța în Superliga românească de fotbal! Clubul ardelean a obținut o victorie categorică în fața formației Petrolul Ploiești în cea de-a 27-a etapă și menține distanța de două puncte față de prima clasată. CFR-ul s-a impus pe terenul adversarului cu scorul de 5:2.
Echipa-oaspete a marcat primul gol în minutul 11 prin Ciprian Deac. În repriza secundă, campioana s-a dezlănțuit. Daniel Bârligea a înscris în minutul 50, iar Rangelo Janga și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor peste 16 minute. CFR nu s-a oprit aici și a mai înscris o dată prin Anton Maglița, care a majorat scorul la 4:0 în minutul 73.
Petrolul a dat semne de revenire peste 4 minute, când a redus din handicap prin Mario Bratu. Ardelenii, însă, au refăcut diferența, în minutul 80, prin Nana Boateng. Apoi, Petrolul a reușit să înscrie din nou, prin Stefan Purtici, în minutul 83, care a stabilit astfel scorul final de 2:5.
"Scorul nu cred că reflectă realitatea. A fost mult mai greu. Am încasat două goluri, care m-au deranjat foarte mult. Din câte știți, de când sunt în România, echipele mele nu iau goluri, dar în acest an încasăm prea multe goluri. Acest lucru mă îngrijorează.", a declarat Dan Petrescu, antrenorul formației CFR Cluj
CFR rămâne pe locul 2 în clasament, în coasta liderului Farul Constanța. Echipa antrenată de Dan Petrescu va juca în etapa viitoare, joi seară, cu UTA Arad, formație la care este legitimat internaționalul moldovean Virgiliu Postolachi.