Amenzile pentru defrișările ilegale, majorate de 10 ori în R. Moldova

Tăierile ilegale, vătămarea arborilor și incendierea suprafețelor împădurite vor fi sancționate mult mai dur în R. Moldova. Noul Regulament privind modul și tarifele de calcul al despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin încălcarea legislației silvice, aprobat pe 9 iulie de Guvern, prevede amenzi de zece ori mai mari pentru asemenea încălcări.
Potrivit Ministerului Mediului, vechile tarife nu au mai fost actualizate din anul 1996, ceea ce a afectat grav eficiența măsurilor de protecție silvică. În multe cazuri, valoarea lemnului tăiat ilegal era de 10–15 ori mai mare decât suma despăgubirilor aplicate, fapt care încuraja fenomenul tăierilor neautorizate.
Noul Regulament, aprobat astăzi de Guvern, acoperă 17 categorii de încălcări ale regimului silvic și introduce un sistem de sancționare proporțional cu gradul de distrugere și cu costurile de restaurare ecologică.
De exemplu, pentru tăierea a cinci arbori cu diametrul de 26 de centimetri în păduri cu regim special de protecție, despăgubirea va fi de 4.775 de lei, comparativ cu doar 477 de lei până acum. Pentru vătămarea unui singur arbore, despăgubirea urcă la 215 lei, față de 21,6 lei anterior.
Valoarea despăgubirilor va varia în funcție de diametrul tulpinii, specia arborelui, regimul juridic al pădurii - zonă protejată, pădure cu regim special, sezonul în care a fost produsă distrugerea, în special dacă fapta are loc în perioada de vegetație.
Regulamentul va fi aplicat indiferent de forma de proprietate – stat, autoritate publică locală sau proprietar privat – și vizează inclusiv deteriorarea puieților și butașilor din pepiniere și plantații silvice, folosirea neautorizată a terenurilor din fondul forestier, distrugerea fânețelor și pășunilor din zone silvice, poluarea cu deșeuri, incendierea intenționată sau accidentală a pădurilor.
Documentul introduce și o clasificare clară a tipurilor de prejudicii: fizice, chimice și biologice (focul, substanțele toxice sau vătămările mecanice).
Reprezentanții Ministerului Mediului susțin că noile reglementări vor consolida capacitatea statului de a proteja fondul forestier și de a descuraja încălcările. Totodată, resursele financiare colectate în urma aplicării noilor tarife vor fi utilizate pentru campanii de reîmpădurire, achiziționarea de echipamente moderne pentru monitorizarea pădurilor, finanțarea cercetării în domeniul silvic, programe educaționale de conștientizare ecologică.