R. Moldova nu a reușit să cumpere vaccinuri împotriva meningitei. Cauzele, explicate de ministra Sănătății

Autoritățile R. Moldova nu au reușit să încheie nicio tranzacție privind procurarea de vaccin împotriva meningitei, deși au prevăzut aproape cinci milioane de lei pentru procurarea, în acest an, a 5.000 de doze.
Potrivit ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, niciun furnizor de vaccinuri nu s-a înscris la licitațiile organizate în acest an, piața noastră, una mică, nefiind atractivă pentru agenții economici.
În asemenea condiții, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a contactat direct cel mai mare producător de vaccin împotriva meningitei și acum au loc negocieri.
„Planificările pentru producerea vaccinurilor se fac la final de an pentru anul următor. Furnizorul discută în prezent cu o țară care a procurat mai mult vaccin în acest an, astfel încât să întoarcă o cantitate pentru a ne-o putea vinde nouă. Noi trebuie să le promitem că vom avea un contract de procurare a vaccinurilor pentru mai mulți ani”, a explicat Ala Nemerenco, după ședința de astăzi a Guvernului.
Ministra a adăugat că obiectivul de a vaccina copiii împotriva acestei maladii periculoase rămâne valabil.
„Rămânem optimiști, deoarece obiectivul pe care ni l-am propus – să vaccinăm copiii din R. Moldova împotriva meningitei, care este o boală foarte periculoasă și adesea se finalizează cu decesul copilașilor - noi o să-l atingem”, a punctat Nemerenco.
Menționăm că R. Moldova nu a mai procurat niciodată asemenea vaccinuri, deși în fiecare an sunt înregistrate cazuri de meningită, inclusiv letale.
În ultimii 10 ani, în Republica Moldova au fost raportate peste 220 de cazuri de infecție meningococică, dintre care aproximativ 60% la copiii cu vârsta de până la doi ani. În aceeași perioadă, rata de fatalitate a fost de 23 la sută, ceea ce înseamnă peste 50 de decese.
Ultimul caz suspect a fost anunțatsăptămâna trecută, la un copil din Chișinău.
CITIȚI ȘI: