Economic

SUA vor impune un tarif de 25% produselor moldovenești. MDED: este mai mic decât cel anunțat anterior

Autoritățile de la Chișinău au fost informate oficial că, începând cu 1 august 2025, Statele Unite ale Americii vor aplica un tarif vamal de 25% pentru toate produsele din Republica Moldova. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED) a precizat că tariful anunțat este mai mic decât cel propus acum trei luni de administrația americană, de 31%, și că această reducere a fost obținută în urma unor demersuri diplomatice și tehnice.

„Decizia vine într-un context comercial global complicat, iar Guvernul a făcut demersurile necesare pentru a avea un impact minim al schimbării politicii comerciale a SUA. Astfel, în ultimele luni, am avut consultări directe cu exportatorii moldoveni care activează pe piața americană și am purtat discuții diplomatice și tehnice cu autoritățile americane, inclusiv cu reprezentanții U.S. Trade Representative (USTR)”, se arată în comunicatul ministerului.

Potrivit autorităților, Statele Unite s-au aflat anul trecut pe locul 14 în topul partenerilor comerciali ai Republicii Moldova, cu o pondere de 2,5%, iar în ultimele luni exporturile moldovenești către SUA au scăzut cu 40%.

În acest context, ministerul anunță că Republica Moldova va continua dialogul cu partea americană și cu exportatorii locali, astfel încât să fie identificate cele mai viabile opțiuni pentru menținerea competitivității pe piața externă în paralel cu intensificarea eforturilor de diversificare a piețelor de desfacere, în special în Uniunea Europeană, unde este direcționată deja majoritatea produselor moldovenești.

„Guvernul Republicii Moldova rămâne angajat în apărarea intereselor economice naționale și în menținerea unor relații comerciale stabile cu SUA, bazate pe parteneriat, respect reciproc și soluții echilibrate”, mai notează sursa citată.

Precizăm că președintele american Donald Trump a transmis miercuri scrisori oficiale liderilor din cel puțin șase țări, printre care și Republica Moldova, anunțând impunerea unor tarife vamale majorate pentru exporturile acestora către Statele Unite, în cadrul unei strategii agresive de redesenare a relațiilor comerciale globale ale Statelor Unite. Noile tarife, care variază între 20% și 40%, urmează să intre în vigoare de la 1 august.

Potrivit scrisorii semnate de Trump adresate președintei Maia Sandu cu privire la tarifele aplicate, măsura este motivată de un „deficit comercial semnificativ” pe care SUA îl are cu Republica Moldova.

Trump afirmă că aceste tarife sunt justificate de „ani de politici tarifare și netarifare ale Moldovei” care au contribuit la deficite comerciale nesustenabile, catalogate drept „o amenințare majoră la adresa economiei și securității naționale a SUA”.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult