„Ilegal”: MEC cere retragerea Avizului Consiliului pentru Egalitate privind denumirea disciplinei „Istoria Românilor”

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că a identificat mai multe carențe în Avizul emis pe 15 mai 2025 de Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării, prin care acesta recomandă schimbarea denumirii disciplinei „Istoria Românilor”, considerând-o „discriminatorie”, și i-a solicitat oficial retragerea documentului.
Plângere individuală, examinată timp de cinci ani în loc de 150 de zile
Ministerul susține că avizul a fost emis în baza unor informații greșite și cu încălcarea normelor legale.
În realitate, denumirea corectă a disciplinei, încă din anul 2019, este „Istoria Românilor și Universală”, ceea ce înseamnă că istoria națională este predată împreună cu istoria universală, într-o abordare integrată. Ignorarea acestei denumiri complete a dus la o concluzie greșită din partea Consiliului.
MEC mai menționează că avizul a fost emis în urma unei plângeri individuale, iar în astfel de cazuri legea prevede emiterea unei decizii, nu a unui aviz. Diferența este importantă, pentru că o decizie poate fi atacată în instanță, dar un aviz – nu, ceea ce a limitat posibilitatea ministerului de a răspunde pe cale legală.
În plus, procesul de examinare a plângerii a durat peste cinci ani, deși legea prevede un termen de maximum 150 de zile. În tot acest timp, opinia Ministerului a fost cerută doar o singură dată, în perioada 2019–2020, și nu a mai fost actualizată.
„În conținutul Avizului nu se regăsesc nici concluziile expertizei invocate în cadrul unui interviu de către președintele Consiliului și care ar fi fost realizată de un centru de cercetare din Canada. În același timp, nu a fost prezentată vreo analiză a conținutului disciplinei. Consiliul s-a limitat doar la o interpretare a denumirii, fără să ia în calcul că în școlile unde învață copii din comunități minoritare, aceștia studiază și istoria propriei etnii, în completarea curriculumului comun”, arată MEC.
Ministerul subliniază că actuala denumire a fost stabilită cu ajutorul specialiștilor și reflectă atât rigoarea științifică, cât și caracterul incluziv al educației. Nu există dovezi că această denumire ar afecta în vreun fel elevii din alte etnii.
Mai multe instituții științifice, cum ar fi Academia de Științe a Moldovei și universități din Chișinău și Bălți, au susținut că denumirea „Istoria Românilor și Universală” este adecvată, nediscriminatorie și în conformitate cu standardele internaționale.
De exemplu, Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova a explicat faptul că această denumire reflectă atât relația dintre istoria românilor și istoria altor popoare, cât și legătura cu istoria comunităților etnice din Republica Moldova. Astfel, disciplina este gândită ca una incluzivă, nu discriminatorie.
În concluzie, Ministerul cere retragerea Avizului Consiliului pentru Egalitate, pe care îl consideră „nefondat” și care „creează un precedent periculos în ceea ce privește autonomia educațională”.
Solicitat să comenteze acuzațiile lansate, Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității a declarat într-un mesaj că nu comentează acțiunile altor autorități publice.
„Consiliul menține poziția exprimată anterior și reiterează angajamentul de a promova respectul pentru diversitate, incluziune și drepturi egale pentru toți”, se arată în mesaj.
„Inițiativă politică, rusofonă”
Amintim că, pe 15 mai, Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării a emis un aviz în care susține că denumirea disciplinei școlare „Istoria Românilor” ar reprezenta o formă de discriminare directă față de elevii din alte grupuri etnice. Potrivit instituției, includerea unei singure identități etnice în titlul disciplinei poate diminua sentimentul de apartenență al altor comunități și afecta coeziunea socială într-o societate multiculturală.
Consiliul a argumentat că, în contextul diversității din R. Moldova, accentul pus doar pe istoria românilor ar fi problematic, invocând și datele recensămintelor, care indică faptul că românii nu ar constitui majoritatea populației.
Ulterior, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că va contesta în instanță avizul. Instituția a menționat că inițiativa consiliului este dur criticată atât de istorici, cât și de experți în drept constituțional, care o califică drept „acțiune cu motivație politică”, parte a unei „strategii de distorsionare a identității naționale”.
Daniela Vacarciuc, directoarea Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chișinău, a declarat anterior pentru Teleradio-Moldova că Avizul Consiliului pentru Egalitate reprezintă o inițiativă politică, dirijată din afara țării și în profundă contradicție cu cercetarea istorică autentică.
„Calific această inițiativă drept una politică, rusofonă, care vine ca o lovitură împotriva băștinașilor de aici. (...) Cred că este o melodie fredonată în aceeași cheie cu limba moldovenească, năzuințele de înstrăinare concertate din afară, pentru că, dacă s-ar veni la Moscova cu o astfel de inițiativă, împotriva lor ar fi luate alte măsuri, dar așa se folosesc de bunăvoința acestei populații băștinașe care întotdeauna a respectat poziția minorităților”, a comentat Daniela Vacarciuc.
Și fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a avut o reacție dură în raport cu avizul Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării, calificându-l drept o „decizie halucinantă” și „un aviz fals, abuziv și pronunțat în flagrantă contradicție cu legea”.
„Conținutul acestui aviz reprezintă, de fapt, o reluare, sub gir instituțional, a vechilor teze staliniste despre o pretinsă „națiune moldovenească” distinctă de cea română, constituind o lovitură directă la temelia identității românești a Republicii Moldova”, a notat Alexandru Tănase.
„Consiliul și-a depășit competențele”
Potrivit președintei Maia Sandu, Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și-ar fi depășit atribuțiileatunci când a emis un aviz potrivit căruia denumirea disciplinei „Istoria Românilor” predată în școlile din R. Moldova ar fi „discriminatorie”.
„Dacă e să urmăm logica acestei decizii, atunci ar trebui să schimbăm și denumirea limbii române. Consiliul și-a depășit competențele pe acest subiect și, din păcate, nu este primul caz. Am mai văzut și alte decizii în trecut, care merg dincolo de competențele acestui Consiliu”, a declarat Maia Sandu, pe 12 iunie.
Solicitați de Teleradio-Moldova să comenteze afirmațiile șefei statului, reprezentanții Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării au arătat că, printre atribuțiile instituției se numără examinarea corespunderii legislației naționale cu standardele privind nediscriminarea, emiterea avizelor consultative, precum și înaintarea recomandărilor privind asigurarea egalității.